Guvernul liberalo- userist, prin nerespectarea legislației țării, a reușit să scoată în stradă rezerviștii din Armată, Poliție și SRI

 

Peste 200 de rezerviști din Armată, SRI și Poliție au protestat astăzi în fața Prefecturii Argeș pentru a cere guvernului să respecte legislația în vigoare, atrăgând atenția că pensiile lor nu sunt unele speciale, așa cum se întâmplă în cazul magistraților sau diplomaților, ci pensii bazate pe contributivitate și care nu pot depăși 85% din baza de calcul.

Rezerviștii din cele trei mari instituții de apărare, au fost scoși la pensie forțat, la cererea guvernelor, care au invocat atunci integrarea în Uniunea Europeană. În realitate, nu s-a făcut altceva decât o deprofesionalizare a acestor instituții și s-au înlocuit profesioniștii  cu experiență, care nu erau dispuși să facă diverse compromisuri, cu persoane agreate de politicieni.

Protestatarii cer guvernului ca, dincolo de orice, să nu încalce legislația în vigoare chiar de la cel mai înalt nivel, întrucât acest lucru va avea repercusiuni asupra stabilității la nivelul societății.

Rezerviștii din Armată, SRI și Poliție nu au beneficiat de măriri de pensii, ci  doar de indexări ale acestora cu rata inflației, iar guvernul liberalo- userist vrea să încalce înclusiv această indexare.

Despre acești rezerviști s-au scris multe lucruri ne documentate suficient, cum ar fi faptul că nu ar fi plătit asigurări de sănătate, impozite sau contribuții pentru pensie. În realitate, pentru această categorie de rezerviști în calcul pensiei nu au fost luate în seamă, așa cum s-a întâmplat în cazul altor categorii profesionale, sporuri , prime sau indemnizații. Pe scurt, ei sunt singurii care nu beneficiază de niciun fel de pensie specială, așa cum au apărut date în diverse dezinformări, care par puse cu mâna.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Focul lui Sumedru, tradiția care adună comunitatea din Bradu

Focul lui Sumedru, tradiția care adună comunitatea din Bradu Primarul comunei Bradu, Dan Stroe, îi invită pe toți locuitorii să participe  duminică, 25 octombrie 2026, începând cu ora 17:00 la tradiționalul eveniment „Focul lui Sumedru”, care va avea loc la Baza Sportivă Bradu. Evenimentul, devenit o frumoasă tradiție locală, reunește an de an întreaga comunitate […]

Citește mai mult...

BRADU ARE FETE DE AUR! Trei medalii de aur pentru Gymnastic Star, C.S. Real Bradu, la competițiile din cadrul Campionatului European de Gimnastică Estetică din Bulgaria

Sportivii Gymnastic Star, C.S. Real Bradu, au obținut trei medalii de aur și un loc V la competițiile internaționale de gimnastică estetică de grup de la Samokov, Bulgaria, organizate în cadrul evenimentului care include Campionatul European 2026. Echipele categoriilor 4 la 6 ani, 8 la 10 ani mixt și 10 la 12 ani mixt au […]

Citește mai mult...

TSD Poiana Lacului, gest de solidaritate pentru o familie afectată de incendiu

Astăzi tinerii social-democrați din Poiana Lacului au participat la „Târgul Toamnei”, organizat de Școala Gimnazială Nr. 1 Poiana Lacului, în parteneriat cu Primăria comunei, condusă de primarul Valerică Spirea. Alături de Ioana Făcăleață, fost prefect al județului Argeș, prim-vicepreședintă OFSD Argeș și secretar general adjunct al Organizației Femeilor Social Democrate la nivel național, membrii TSD […]

Citește mai mult...