Numărul de elevi din clasele de început de ciclu în învăţământul liceal cu frecvenţă – zi se va reduce, a decis Ministerul Educaţiei. Numărul elevilor în clasă se va reduce de la 28 la 24 pentru filiera tehnologică şi învăţământul profesional, inclusiv dual, precum şi pentru filiera vocaţională – profil sportiv, teologic, pedagogic şi învăţământul liceal de artă, de la 28 la 26 de elevi în clasă pentru filiera teoretică.
Ministerul Educaţiei precizează că, având în vedere modificările promovate, activităţile specifice mobilităţii personalului didactic de predare din învăţământul preuniversitar (privind constituirea, încadrarea şi vacantarea posturilor didactice/catedrelor din unităţile de învăţământ preuniversitar) au fost decalate corespunzător.
Astfel, inspectoratele şcolare vor transmite până la data de 1 februarie 2021 la Ministerul Educaţiei proiectele planurilor de şcolarizare revizuite conform noilor reglementări, în vederea fundamentării cifrei de şcolarizare pentru învăţământul preuniversitar de stat.
Fostul ministru al Muncii, chestor al Camerei Deputaţilor, Simona Bucura Oprescu a fost votată de 443 dintre cele 447 de delegate care au fost prezente la conferinţa organizată la Palatul Parlamentului. Fostul ministru al Muncii, chestor al Camerei Deputaţilor, Simona Bucura Oprescu a fost votată de 443 dintre cele 447 de delegate care au fost […]
Mesajul primarul comunei Oarja, Constantin Bîlea cu prilejul Zilei Drapelului Național: „Astăzi celebrăm Tricolorul, cel mai puternic simbol al unității, libertății și identității noastre naționale. Sub aceste trei culori s-a scris istoria mândră a poporului român și tot sub ele ne regăsim astăzi, uniți de aceleași valori și idealuri. Ziua Drapelului Național ne amintește că […]
PSD își asumă oficial o guvernare minoritară condusă de Sorin Grindeanu și cere PNL, prin vocea liderului Ilie Bolojan, să își respecte angajamentul public de a sprijini investirea noului Cabinet. Deputatul Cătălin Mîndroc respinge scenariile alternative precum „rotativa” sau „acordurile de reciprocitate”, catalogându-le drept tertipuri care blochează formarea urgentă a unui executiv funcțional. Deputat Cătălin […]