Simona Bucura Oprescu, semnal de alarmă privind numărul claselor de elevi

Consiliul Naţional al Elevilor atrage atenţia că se pregătesc tăieri masive ale numărului de de clase din diferite unităţi de învăţământ preuniversitar, la iniţiativa inspectoratelor şcolare sau a unităţilor de învăţământ, pe fondul scăderii populaţiei de vârstă şcolară de la o generaţie la alta.
„Organizarea claselor pentru anul şcolar 2021-2022 va afecta sistemul de învățământ, și așa pus în dificultate pe fondul pandemiei.
Deoarece inspectorii și directorii de școli vor ca într-o clasă să fie minimum 30 de elevi, se va ajunge la supradimensionarea claselor, de până la 35 de elevi în clasă, ceea ce va va afecta procesul educațional.
Ideal ar fi ca, din contră, numărul de elevi dintr-o clasă să fie mai mic.
Chiar Legea educației prevede că numărul mediu de elevi cu care o clasă poate funcţiona este de 22 pentru învăţământul gimnazial şi de 24 de elevi pentru învăţământul liceal.
Dar ce pretenții să ai de la un Guvern condus de către un premier care a spus răspicat că, pentru el și PNL, Educația nu este o prioritate?”, întreabă, retoric, deputatul de Argeș al PSD Simona Bucura Oprescu.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

La mulți ani, Mioveni – 541 de ani de la prima atestare documentară!

Orașul Tinereții și al Dacia, cu o istorie de 541 de ani, trăiește în aceste zile o autentică atmosferă de sărbătoare. După debutul reușit al Zilelor Orașului Mioveni 2026, evenimentele au continuat sâmbătă cu momente speciale dedicate sportului, culturii și muzicii, reunind mii de participanți în centrul orașului. Festivitatea oficială a reunit autorități locale și […]

Citește mai mult...

Ion Mînzînă: La mulți ani Mioveni!

Zilele Orașului Mioveni 2026 au continuat și sâmbătă, 27 iunie. La eveniment a participat și Ion Mînzînă, președintele CJ Argeș, care a transmis un mesaj locuitorilor orașului: „La mulți ani Mioveni! Răspund de fiecare dată cu mare bucurie invitației primarului Aurel Costache și viceprimarului Ciprian Turlea de a fi alături de comunitatea din Mioveni. 🏙️ […]

Citește mai mult...

Deputata PSD Simona Bucura-Oprescu a fost aleasă astăzi în funcţia de preşedintă a Organizaţiei de Femei a Partidului Social Democrat la nivel naţional

Fostul ministru al Muncii, chestor al Camerei Deputaţilor, Simona Bucura Oprescu a fost votată de 443 dintre cele 447 de delegate care au fost prezente la conferinţa organizată la Palatul Parlamentului. Fostul ministru al Muncii, chestor al Camerei Deputaţilor, Simona Bucura Oprescu a fost votată de 443 dintre cele 447 de delegate care au fost […]

Citește mai mult...