Se întețesc scandalurile în PNL Argeș. Șefii partidului sunt acuzați că blochează membrii care au ceva de spus

Deși în statutul PNL libertatea cuvântului este prima garanție politică, liberalii din Argeș numai apucături democratice nu au din moment ce, conducerea acestui partid, aflat la putere nu pe bază de vot public, ci de aranjamente politice, bagă  pumnul în gura oricărui membru de partid care nu pupă tălpile șefilor.

Președintele PNL Băbana, Iancu Jean Virgil, acuză conducerea PNL Argeș că nu se pot purta discuții în interiorul partidului, întrucât președintele Miuțescu nu a mai convocat Comitetul Director al PNL Argeș din momentul în care nu a fost de acord cu desființarea organizației de tineret, iar Alexandrescu și Popa i-au blocat accesul la discuțiile de grup. Aceste afirmații vin să arate public faptul că lozincile liberalilor cu privire la discuțiile din interiorul partidului sunt doar vorbe goale, iar acuzațiile aduse lui Mihai Coteț nu pot fi susținute de realitate .

„Actuala conducere a PNL Arges sustine ca trebuie sa ne exprimam opiniile politice in interiorul partidului. Cum sa fac acest lucru daca Alexandrescu m-a exclus din grupul presedintilor de organizatii, iar Popa m-a exclus din grupul on-line PNL Arges. Discutiile importante trebuiau purtate in Comitetul director al PNL Arges, comitet pe care Miutescu nu l-a mai convocat din momentul in care nu am fost de acord cu desfiintarea organizatiei de tineret. Jan Iancu-presedinte PNL Babana si inca secretar general al Ligii Alesilor Locali PNL Arges , a menționat președintele PNL Băbana pe facebook.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

PNL Argeș și-a ales un purtător de cuvânt „de-al casei”. Dragoș Tănase, afaceri de milioane cu primării liberale

PNL Argeș are, începând de săptămâna trecută, un nou purtător de cuvânt. Este vorba despre Dragoș Tănase, liberal cunoscut în organizația județeană, care preia această funcție de la Cătălin Andrei. Potrivit unei investigații publicate de site-ul www.instituțiilestatului.ro, firma administrată de Dragoș Mihai Tănase ar fi obținut contracte în valoare de peste 2,5 milioane de lei […]

Citește mai mult...

Când românii sunt îndemnați să facă economie, Mihai Coteț se laudă cu Untold

Senatorul PNL de Argeș Mihai Coteț pare să fi descoperit o nouă formă de solidaritate cu românii: să le ceară oamenilor să strângă cureaua, în timp ce el se bucură de festivaluri și de „energia incredibilă” de la Untold. Într-o postare pe Facebook, Mihai Coteț povestește entuziasmat despre experiența de la Untold, unde i-a văzut […]

Citește mai mult...

Directorul medical al Spitalului Județean Argeș, Costin Ștefan, va deveni consilier local PSD la Bascov: „Îmi voi pune toată priceperea în slujba cetățenilor”

Directorul medical al Spitalului Județean de Urgență Pitești, Costin Ștefan, urmează să depună în perioada următoare jurământul de consilier local PSD în comuna Bascov, după vacantarea unui mandat în Consiliul Local. Potrivit listei de candidați validată la alegerile locale, următorul supleant care va ocupa mandatul este Costin Ștefan. Venirea acestuia în Consiliul Local este privită […]

Citește mai mult...