Decizie privind restructurarea datoriilor

Printr-o ordonanță de urgență oficializată în ultima zi din 2020, Guvernul a extins sfera de acoperire a mecanismului restructurării financiare, pentru ca acesta să vizeze datoriile bugetare principale restante la 31 decembrie 2020. Până atunci, Ordonanța Guvernului nr. 6/2019 le permitea doar contribuabililor cu restanțe bugetare la data de 31 iulie 2020 să acceseze măsura. În rest, chiar și după modificările introduse prin OUG, perioada de depunere a solicitărilor pentru restructurare a rămas la fel ca până acum – cei interesați mai au timp până în primăvara anului 2021 să notifice organul fiscal că sunt interesați de mecanism, iar, până în vară, să aducă la același organ documentele necesare pentru a fi validate de Fisc.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Deputata PSD Simona Bucura-Oprescu a fost aleasă astăzi în funcţia de preşedintă a Organizaţiei de Femei a Partidului Social Democrat la nivel naţional

Fostul ministru al Muncii, chestor al Camerei Deputaţilor, Simona Bucura Oprescu a fost votată de 443 dintre cele 447 de delegate care au fost prezente la conferinţa organizată la Palatul Parlamentului. Fostul ministru al Muncii, chestor al Camerei Deputaţilor, Simona Bucura Oprescu a fost votată de 443 dintre cele 447 de delegate care au fost […]

Citește mai mult...

Primarul Constantin Bîlea: Ziua Drapelului Național ne amintește că avem rădăcini puternice, dar și o datorie sacră în prezent.

Mesajul primarul comunei Oarja, Constantin Bîlea cu prilejul Zilei Drapelului Național: „Astăzi celebrăm Tricolorul, cel mai puternic simbol al unității, libertății și identității noastre naționale. Sub aceste trei culori s-a scris istoria mândră a poporului român și tot sub ele ne regăsim astăzi, uniți de aceleași valori și idealuri. Ziua Drapelului Național ne amintește că […]

Citește mai mult...

Cătălin Mîndroc: PSD își asumă o guvernare minoritară cu Sorin Grindeanu premier

PSD își asumă oficial o guvernare minoritară condusă de Sorin Grindeanu și cere PNL, prin vocea liderului Ilie Bolojan, să își respecte angajamentul public de a sprijini investirea noului Cabinet. Deputatul Cătălin Mîndroc respinge scenariile alternative precum „rotativa” sau „acordurile de reciprocitate”, catalogându-le drept tertipuri care blochează formarea urgentă a unui executiv funcțional. Deputat Cătălin […]

Citește mai mult...