„Pandemia și dezinteresul au pus la pământ turismul!”

După o perioadă de trei ani cu mai multe programe guvernamentale, deschideri de hoteluri şi cu investiții însemnate pe piaţă, anul 2020 a lovit crunt turismul românesc. Industria agenţiilor de turism a înregistrat o scădere a cifrei de afaceri cumulată cu 70% faţă de anul precedent. Totuşi, operatorii economici din sectorul turismului încă nu și-au pierdut speranţa și așteaptă sprijin prin schema de ajutor pentru industria turismului. Tour-operatorii din turism au început să anunţe ofertele din 2021, iar circa 210.000 de persoane care lucrau în turism, 4,2% din totalul angajaţilor din economie, așteaptă nerăbdători ca turiștii (români sau străini), să aleagă România, să le redea încasările, să le redea locul de muncă și să crească PIB-ul. Ca răspuns la această provocare, Vasile Cîțu și PNL au anulat orice posibilitate de a se mai acorda vouchere de vacanță de la 1 ianuarie 2021, susține Nicolae Georgescu, deputat de Argeș al PSD.

„Noi ne-am luptat pentru introducerea lor, în 2017, chiar dacă nu ne-a fost ușor, pentru a sprijini turismul românesc și economia României. Ei au stopat dezvoltarea programului ce se întindea pe o perioadă de minimum 5 ani și conținea posibilitatea acordării voucherelor și de la 1 ianuarie 2021, dar și creșterea valorii lor, precum și extinderea la mediul privat, cu posibilitatea de a se deduce cheltuielile.Noi am redus TVA de la 24% la 9% în Turism, ceea ce a generat creșteri importante în acest sector de activitate și în toate sectoarele conexe, deci creștere în economia României. Ei au închis tot, fără să gândească, au dat amenzi la greu și s-au războit cu patronatele din turism care anunţau că vor acţiona în instanţă Guvernul pentru subminarea economiei naţionale.„, afirmă Nicolae Georgescu.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Dan Nica, în Parlamentul European: „500 de euro ar costa fiecare familie de români”

Europarlamentarul social democrat Dan Nica, coordonator al Comisiei pentru Industrie, Cercetare și Energie din Parlamentul European, a atras atenția asupra impactului pe care l-ar putea avea în România aplicarea, de la 1 ianuarie 2027, a unui regulament european privind emisiile de metan. Nica susține că fiecare familie din România ar putea suporta costuri de aproximativ […]

Citește mai mult...

Simona Bucura Oprescu: Cum poți fi premier când nu știi nici măcar cât sunt salariul minim și pensia minimă?!

Premierul desemnat, Siegfried Vasile Mureșan, nu știe cât este pensia minimă în România! Întrebat de jurnaliști, acesta a omis să răspundă și s-a bâlbâit. Acesta ar fi primit datele în timp real pe telefon. Întreg momentul a fost surprins de camere.  „Cum poți fi premier când nu știi nici măcar cât sunt salariul minim și […]

Citește mai mult...

Grindeanu: Rămâne cum am stabilit: PSD nu votează Guvernul Mureşan!

Liderul PSD Sorin Grindeanu a reacţionat duminică la informaţii difuzate de Wall Street Journal conform cărora ambasadoarea SUA în Grecia, Kimberly Guilfoyle, ar fi sugerat că SUA ar fi fost implicate în demiterea guvernului Bolojan şi la faptul că în spaţiul public acestea au fost corelate cu întâlnirea pe care el a avut-o cu diplomatul […]

Citește mai mult...