Președintele Klaus Iohannis a trimis Curții Constituționale a României o sesizare de neconstituționalitate asupra Legii privind eliminarea celor 102 taxe și tarife (propuse spre eliminare de PSD), precum și pentru modificarea și completarea unor acte normative, anunță Administrația Prezidențială. Iohannis își pune astfel în cap toți parlamentarii, care au votat în unanimitate legea, ca să nu mai vorbim de românii care abia așteptau să scape de timbrul de mdiu pentru autotursime sau taxa radio-tv! „Simplificarea procedurilor în raporturile dintre cetățeni și autorități, precum și diminuarea poverii fiscale, prin eliminarea unor taxe și tarife, sunt deziderate împărtășite la nivelul societății. Realizarea acestor deziderate implică, în mod necesar, adoptarea de măsuri legislative coerente, eficiente, predictibile și, în același timp, responsabile. Lipsa de coerență, previzibilitate și responsabilitate a dispozițiilor legale adoptate în ultima perioadă a fost frecvent invocată în fața Curții Constituționale, instanța constituțională sancționând încălcarea acestor exigențe”, spune șeful statului în sesizarea transmisă CCR. Președintele Iohannis subliniază că Legea vizează eliminarea unor taxe achitate de către persoanele fizice și juridice pentru anumite servicii prestate de autorități și instituții publice, însă subliniază că prin conținutul său normativ, precum și din analiza modului în care a fost adoptată, încalcă normele constituționale referitoare la principiul separației puterilor în stat și cel al legalității, raporturile Parlamentului cu Guvernul, rolul Executivului, precum și cele care guvernează bugetul public național. Șeful statului arată că legea contravine prevederilor articolului 1 alineatul 4, articolului 102 alineatul 1, articolului 111 alineatul 1 și articolului 138 alineatul 2 din Constituție.
Iohannis își pune pe toată lumea în cap și atacă legea eliminării taxelor la CCR!

Pitești fără cerșetorie: ”Ajută responsabil! Nu încuraja cerșetoria!”
Pitești fără cerșetorie: ”Ajută responsabil! Nu încuraja cerșetoria!” Primăria Municipiului Pitești, prin Direcția de Asistență Socială, lansează campania locală de prevenire, informare și intervenție socială „PITEȘTI FĂRĂ CERȘETORIE” Începând cu data de 1 septembrie 2026, Primăria Municipiului Pitești, prin Direcția de Asistență Socială a Municipiului Pitești, lansează campania locală de prevenire, informare și intervenție socială […]
Citește mai mult...
Peste 10.000 de spectatori la concertele Filarmonicii Pitești în această vară. Instituția pregătește un nou capitol în septembrie
Peste 10.000 de spectatori la concertele Filarmonicii Pitești în această vară. Instituția pregătește un nou capitol în septembrie Filarmonica Pitești încheie sezonul estival cu un bilanț care confirmă interesul publicului pentru evenimentele muzicale organizate în această vară. În total, instituția a organizat 10 evenimente, la care au participat peste 10.000 de spectatori. Concertele s-au desfășurat […]
Citește mai mult...
Cercetări efectuate de polițiști cu privire la săvârșirea infracțiunilor de tulburarea ordinii și liniștii publice și distrugere
Cercetări efectuate de polițiști cu privire la săvârșirea infracțiunilor de tulburarea ordinii și liniștii publice și distrugere În noaptea de 29 spre 30 august a.c., polițiștii din cadrul Secției 1 Poliție Pitești au fost sesizați cu privire la o stare conflictuală din incinta unui club, situat pe strada Constantin Zărnescu, din municipiul Pitești. La fața […]
Citește mai mult...