Cum puteți proteja instalațiile de apă împotriva înghețului

S.C. Apă Canal 2000 SA recomandă utilizatorilor să ia măsurile necesare pentru preîntâmpinarea problemelor legate de riscul de îngheț al instalațiilor și amenajărilor aferente alimentării cu apă. Pentru a diminua la minimum neplăcerile cauzate de aceste probleme, venim în întâmpinarea clienților noștri cu câteva recomandări tehnice.

Utilizatorii se pot proteja împotriva pagubelor pe care înghețul le poate provoca, evitând astfel cheltuielile cu reparațiile sau înlocuirea apometrelor, țevilor sau a branșamentelor de alimentare cu apă. Pe perioada de timp cu temperaturi scăzute, proprietarii de locuințe ar trebui să acorde importanță protejării apometrelor și țevilor de îngheț.

Protejaţi căminul de apometru!

Îngheţul apei din reţelele de distribuţie apare prima oară în căminul de apometru, după care se propagă către branşament şi reţeaua interioară. Protecţia instalaţiilor din căminul de apometru este la fel de importantă, întrucât aici sunt marea majoritate a armăturilor, apometre, robinete, coturi, adică locuri unde pot apărea diminuări ale secţiunii utile şi unde se formează gheaţă în situaţia în care nu există circulaţie a apei pe reţea.

Protejaţi apometrul!

  • Conform Regulamentului serviciului de alimentare cu apă şi de canalizare, clienţii au obligaţia „să se preocupe de asigurarea integrităţii sistemelor de măsurare”. În cazul în care apometrul îngheaţă, costurile de remediere (contravaloarea aparatului de măsură, manopera aferentă înlocuirii, cheltuielile corespunzătoare deplasării şi staţionării mijlocului de transport utilizat) revin în exclusivitate clienţilor;
  • Daca contorul este amplasat în exterior asigurați-vă în plus că acesta este protejat cu materiale izolatoare, care să reducă/împiedice înghețarea contorului.

Protejarea țevilor și a branșamentelor de alimentare cu apă:

  • Izolați țevile. Dacă aveți o chiuvetă montată pe un perete exterior, izolați tevile;
  • Ventilați spațiile de sub chiuvetă, pentru a permite aerului cald să pătrundă la țevi;
  • Îndepărtați tuburile flexibile de la racordurile exterioare;
  • Opriți alimentarea cu apă spre robineții din exterior și când este posibil, goliți țevile complet.

Consumaţi constant apă!

  • Multe din problemele cauzate de îngheţ s-au înregistrat la capetele de reţea, acolo unde consumul este mai scăzut şi neuniform.
  • Nu realizaţi construcţii în apropierea reţelelor de apă! Construcţia de cămine şi alte corpuri betonate în imediata apropiere a reţelelor de distribuţie a apei facilitează îngheţul.

Ȋn cazul în care, în urma mãsurilor luate, sau în lipsa acestora vor apãrea situaţii de îngheţ a conductelor este necesar sã cunoaşteţi urmãtoarele:

  • nu acţionaţi asupra apometrelor instalate la limita de proprietate, în cazul în care sunt înghetate  apometrele, nu încercaţi sã le dezghetaţi singuri, anunţaţi SC Apă Canal SA la numărul de telefon 0248/223 237;
  • dacã problema a apãrut la instalaţia  proprie (reţeaua interioarã) rugaţi vecinii sã vã dea un vas cu apã caldã pe care o turnaţi încet peste conducta, în zona îngheţatã;
  • nu folosiţi focul deschis pentru dezgheţarea conductelor;

În cazul în care recomandările tehnice au fost ignorate, iar contorul îngheață și se defectează, societatea Apă Canal 2000 SA va repara sau înlocui contorul, facturând acest serviciu. Conform art.128(3) din Regulamentul de organizare și funcționare a serviciului public de alimentare cu apă potabilă și de canalizare, consolidat și armonizat pentru județul Argeş,”Orice reparații și orice înlocuire de contor/aparat de măsură al cărui sigiliu a fost rupt și care a fost deschis sau demontat ori a cărei deteriorare se datorează unei cauze străine sau unei funcționări anormale în condiții de îngheț, incendiu, șocuri exterioare, furt, etc., sunt efectuate de Operatorul serviciului, pe cheltuiala exclusivă a utilizatorului.”

S.C. Apă Canal 2000 SA reamintește utilizatorilor de necesitatea verificării conductelor de apã şi a eventualilor robineţi montaţi pe instalaţie, înainte de venirea frigului, pentru a vã asigura cã nu existã fisuri sau pierderi de apã care ar putea favoriza îngheţarea conductelor.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Pietonala din centrul Piteștiului va fi reproiectată. Cristian Gentea pregătește unul dintre cele mai importante proiecte urbane ale orașului

Pietonala din centrul Piteștiului va fi reproiectată. Cristian Gentea pregătește unul dintre cele mai importante proiecte urbane ale orașului Primarul municipiului Pitești, Cristian Gentea, a anunțat că administrația locală își propune transformarea completă a zonei centrale, printr-un proiect urbanistic realizat împreună cu Ordinul Arhitecților din România. Potrivit edilului, procesul de consultare publică s-a încheiat, iar […]

Citește mai mult...

Concert vocal-instrumental la Casa Memorială „Dinu Lipatti”

Concert vocal-instrumental la Casa Memorială „Dinu Lipatti” Casa Memorială „Dinu Lipatti” a găzduit astăzi, 22 iulie 2026, un concert vocal-instrumental dedicat muzicii clasice, creației românești și repertoriului contemporan. Evenimentul a fost organizat de Muzeul Județean Argeș, instituție finanțată și subordonată de Consiliul Județean Argeș, și a avut ca scop punerea în valoare a Casei Memoriale […]

Citește mai mult...

Intervenții ale echipelor S.Ed.C. Mioveni după ploile abundente. Gurile de scurgere sunt verificate și curățate

Intervenții ale echipelor S.Ed.C. Mioveni după ploile abundente. Gurile de scurgere sunt verificate și curățate Ploile abundente din ultimele ore au determinat intervenția echipelor de la Servicii Edilitare pentru Comunitate Mioveni, care acționează pe teren pentru îndepărtarea apei acumulate pe carosabil și pentru deblocarea gurilor de scurgere. Echipele serviciului apă-canal sunt mobilizate pentru a asigura […]

Citește mai mult...