Alin Călinescu, un tânăr care a înțeles că în politică intri după ce ai performat în propria carieră

Social democrații argeșeni au înțeles foarte repede, după ce președinte al partidului a ajuns Ion Mînzînă, că politica trebuie făcută de cei care au un cuvânt de spus, de cei care au reușit în viața proprie, de cei care au calități și idei. Așa că pentru actualele alegeri parlamentare, social democrații se prezintă în fața alegătorilor cu respect, punând pe listele de candidați doar persoane care și-au dezvoltat mai întâi propria carieră și au demonstrat că au capacități de lideri.

O supriză pe lista PSD Argeș este Alin Călinescu, căci părea puțin probabil ca social demoncrații să dea la o parte vechii membri pentru a promova un tânăr, doar pentru că acel tânăr a demonstrat că poate face performanță. Iată că PSD Argeș a făcut această mișcare care a demonstrat maturitate politică și faptul că partidul are o capacitate bună de întinerire a membrilor săi, dar și înțelepciunea de a promova oameni cu ștaif profesional.

Alin Călinescu s-a făcut cunoscut argeșenilor prin performanțele profesionale, prin ceea ce au reușit să facă într-un timp scurt, într-o instituție de cultură dintr-un oraș industrial – Mioveni.

Înțeles și sprijinit de primarul Ion Georgescu, Alin Călinescu a făcut, în calitate de manager al Centrului Cultural Mioveni, ca orașul să ajungă un pol de cultură, deși părea puțin probabil.

Nu l-a dat înapoi nici structura industrială a orașului, nici faptul că nu era vorba despre vreun oraș reședință de județ și nici că Mioveniul nu avusese o tradiție în a dezvolta latura culturală a comunității. Cu toate aceste pucte slabe, Alin Călinescu a reușit aproape imposibilul, poate tocmai pentru că e tânăr, entuziast, educat și dornic de a face performanță.

Nimeni nu îi poate reproșa nimic lui Alin Călinescu cu privire la felul în care a știut cum să managerieze partea culturală a unui oraș profund industrial, iar PSD Argeș  a știut să profite de acest tânăr talentat și întreprinzător și l-a propus pentru un loc în Parlamentul României. Ar fi un avantaj pentru cultura românească prezența lui Alin Călinescu în Parlament, căci are educație în domeniu și o experiență practică din cel mai industrial oraș din Argeș, devenit grație lui, un pol de cultură în județ.

Pentru cei care încă nu au avut de-a face cu partea culturală a Argeșului, din varii motive, de pe pagina de web a lui Alin Călinescu, www.alincalinescu.ro, se poate afla totul depre profesionalismul lui. Ar fi foarte bine dacă ne-am alege reprezentanții pe bază de CV și performanțe personale, pentru a nu ne mai trezi cu analfabeți sau impostori prin instituția care ne servește legislația.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Doliu la Hanul Românesc după trecerea în neființă a lui Luca Ștefan-Laurențiu

  Colectivul restaurantului Hanul Românesc anunță cu profundă tristețe trecerea în neființă a colegului Luca Ștefan-Laurențiu. Cei care l-au cunoscut și au lucrat alături de el îi vor păstra cu drag amintirea. Cei care doresc să îi aducă un ultim omagiu o pot face la capela Bisericii „Sfântul Nicolae” din Mărăcineni, unde este depus trupul […]

Citește mai mult...

Donație de aproximativ 60.000 de lei pentru patru spitale din Argeș

Arhiepiscopia Argeșului și Muscelului a donat produse de curățenie și materiale de igienă spitalelor din Pitești, Mioveni, Leordeni și Călinești. Valoarea totală a produselor oferite celor patru unități medicale este de aproximativ 60.000 de lei, potrivit Centrului Eparhial. Produsele vor fi folosite pentru curățarea și igienizarea spațiilor în care sunt îngrijiți pacienții. Acțiunea a fost […]

Citește mai mult...

MAYORE a deschis o nouă ciocolaterie și cofetărie în centrul Piteștiului

Ciocolateria și cofetăria MAYORE a inaugurat vineri, 6 noiembrie, o nouă locație pe strada „Victoriei” nr. 26, în zona pietonală din centrul Piteștiului, chiar lângă Primărie. La deschidere, primii 50 de vizitatori au primit câte un produs de patiserie din partea casei. Povestea MAYORE a început în 2011, sub numele de Ciocolateria „Iepurașul”, primul atelier […]

Citește mai mult...