Vineri, 27 noiembrie 2020, au fost depuse candidaturile la licitația restrânsă privind proiectarea și construirea secțiunii 3 Cornetu – Tigveni din Autostrada Sibiu – Pitești. Primul tronson de autostradă peste Carpați reprezintă totodată cel mai greu și cel mai scump lot de autostradă licitat în România, fiind estimat la peste un miliard de euro.
Ministerul Transporturilor informează că până la termenul limită au depus oferte următorii agenți economici: 1. ASOCIEREA STRABAG SRL -ACCIONA CONSTRUCCION SA 2. ASOCIEREA AKTOR SOCIETATE TEHNICA ANONIMA (AKTOR S.A.) – RIZZANI DE ECCHER SA 3. ASOCIEREA ASTALDI SPA – TANCRAD SRL 4. IMPRESA PIZZAROTTI & C SPA 5. TERNA TOURIST TECHNICAL AND MARITIME SOCIETE ANONYME 6. CHINA CIVIL ENGINEERING CONSTRUCTION CORPORATION (CCECC) – CHINA RAILWAY 14TH BUREAU GROUP CO LTD 7. CHINA COMMUNICATIONS CONSTRUCTION COMPANY LTD- DIMEX-2000 COMPANY S.R.L. 8. CHINA STATE CONSTRUCTION ENGINEERING CORPORATION LTD 9. HUNAN PROVINCIAL COMMUNICATIONS PLANNING, SURVEY & DESIGN INSTITUTE CO., LTD 10. KOLIN INSAAT TURIZM SANAYI VE TICARET A.S. 11. MAKYOL INSAAT SANAYI TURIZM VE TICARET A.S. – OZALTIN INSAAT TICARET VE SANAYI A.S. – YAPI MERKEZI İNŞAAT VE SANAYI A.Ş. – GÜLERMAK AĞIR SANAYI İNŞAAT VE TAAHHÜT A.Ş. 12. MAPA INSAAT VE TICARET ANONIM SIRKETI – CENGIZ INSAAT SANAYI VE TICARET A.S. 13. POWER CONSTRUCTION CORPORATION OF CHINA LIMITED – OZGUN INSAAT TAAHHUT SANAYI VE TICARET LTD. STI. – POWERCHINA ROADBRIDGE GROUP CO., LTD 14. REC ULUSLARARASI İNŞAAT YATIRIM SANAYİ VE TİCARET ANONİM ŞİRKETİ – ONUR TAAHHUT TAŞIMACILIK INŞAAT TICARET VE SANAYI A.Ş. 15. TEKFEN İNŞAAT VE TESISAT A.Ş. (TEKFEN CONSTRUCTION & INSTALLATION CO., INC.) – DOGUS INSAAT VE TICARET A.S. Secțiunea 3 Cornetu – Tigveni va avea o lungime de 37,4 kilometri și se va întinde de la km 44+500 până la km 81+900. Alături de secțiunea 2, acest lot este unul dintre cele mai dificile din autostrada care va uni Muntenia de Ardeal, întrucât va fi construit în zona de munte. Durata contractului este de 133 de luni (peste 11 ani) și cuprinde: 14 luni perioada de proiectare, 59 luni perioada de execuție și 60 luni perioada de garanție a lucrărilor, conform anunțului din SEAP. Durata contractului poate varia în funcție de perioada de garanție a lucrărilor, precum și în funcție de durata de execuție a contractului ofertată de operatorul economic desemnat câștigător. Astfel, într-un comunicat CNAIR se menționează că termenul de finalizare prevăzut este 12 luni proiectare și 45 de luni execuție conform factorilor de evaluare din Documentația de Atribuire. Această secțiune conține: · 95 de poduri și pasaje · Tunel cu două galerii independente în lungime de 1.7 km/ galerie · Nod rutier Cornetu și Nod rutier Văleni · Ecoduct în zona localității Călinești Cornetu – Tigveni este al patrulea tronson scos la licitație din Autostrada Sibiu – Pitești, după secțiunea 1 Sibiu – Boița, câștigată de austriecii de la Porr, secțiunea 5 Curtea de Argeș – Pitești, adjudecată de italienii de la Astaldi și secțiunea 4 Tigveni – Curtea de Argeș, încă fără constructor. Autostrada Sibiu – Piteşti va avea o lungime de 122,11 kilometri şi va fi împărţită în cinci loturi, Sibiu – Boiţa, Boiţa – Cornetu, Cornetu – Tigveni, Tigveni – Curtea de Argeş şi Curtea de Argeş – Piteşti, va avea opt noduri rutiere şi nouă tuneluri. Autostrada Sibiu – Piteşti este o parte importantă a Coridorului 4 Pan-European, care traversează ţara de la vest la est.
Colectivul restaurantului Hanul Românesc anunță cu profundă tristețe trecerea în neființă a colegului Luca Ștefan-Laurențiu. Cei care l-au cunoscut și au lucrat alături de el îi vor păstra cu drag amintirea. Cei care doresc să îi aducă un ultim omagiu o pot face la capela Bisericii „Sfântul Nicolae” din Mărăcineni, unde este depus trupul […]
Arhiepiscopia Argeșului și Muscelului a donat produse de curățenie și materiale de igienă spitalelor din Pitești, Mioveni, Leordeni și Călinești. Valoarea totală a produselor oferite celor patru unități medicale este de aproximativ 60.000 de lei, potrivit Centrului Eparhial. Produsele vor fi folosite pentru curățarea și igienizarea spațiilor în care sunt îngrijiți pacienții. Acțiunea a fost […]
Ciocolateria și cofetăria MAYORE a inaugurat vineri, 6 noiembrie, o nouă locație pe strada „Victoriei” nr. 26, în zona pietonală din centrul Piteștiului, chiar lângă Primărie. La deschidere, primii 50 de vizitatori au primit câte un produs de patiserie din partea casei. Povestea MAYORE a început în 2011, sub numele de Ciocolateria „Iepurașul”, primul atelier […]