Slujbele de Crăciun se pot ține atât în interior, cât și în exterior. Va rămâne această decizie și după alegeri?

Așa susține Guvernul înainte de alegeri, dar pare greu de crezut, având în vedere felul în care guvernul Orban a schimbat regulile peste noapte. Pare mai degrabă o declarație politică decât una pe care merită să se bazeze lumea și vom vedea după alegeri ce se va întâmpla și cu Crăciunul anul acesta.

„Am vorbit săptămâna aceasta cu reprezentanții Secretariatului de Stat pentru Culte și cu cei ai Departamentului pentru Situații de Urgență. Identificăm împreună soluții prin care Crăciunul să poată fi sărbătorit creștinește la biserică.

Reprezentanții cultelor religioase susțin şi ei că trebuie să se respecte toate măsurile de combatere a pandemiei, deoarece suntem cu toții conștienți de nevoia de a proteja sănătatea românilor. Astfel, cu respectarea măsurilor de protecție sanitară, slujbele de Crăciun se pot desfășura atât în interiorul, cât și în afara bisericilor. Doamne ajută”, este mesajul postat pe Facebook de secretarul general al Guvernului, Antonel Tănase.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Doliu la Hanul Românesc după trecerea în neființă a lui Luca Ștefan-Laurențiu

  Colectivul restaurantului Hanul Românesc anunță cu profundă tristețe trecerea în neființă a colegului Luca Ștefan-Laurențiu. Cei care l-au cunoscut și au lucrat alături de el îi vor păstra cu drag amintirea. Cei care doresc să îi aducă un ultim omagiu o pot face la capela Bisericii „Sfântul Nicolae” din Mărăcineni, unde este depus trupul […]

Citește mai mult...

Donație de aproximativ 60.000 de lei pentru patru spitale din Argeș

Arhiepiscopia Argeșului și Muscelului a donat produse de curățenie și materiale de igienă spitalelor din Pitești, Mioveni, Leordeni și Călinești. Valoarea totală a produselor oferite celor patru unități medicale este de aproximativ 60.000 de lei, potrivit Centrului Eparhial. Produsele vor fi folosite pentru curățarea și igienizarea spațiilor în care sunt îngrijiți pacienții. Acțiunea a fost […]

Citește mai mult...

MAYORE a deschis o nouă ciocolaterie și cofetărie în centrul Piteștiului

Ciocolateria și cofetăria MAYORE a inaugurat vineri, 6 noiembrie, o nouă locație pe strada „Victoriei” nr. 26, în zona pietonală din centrul Piteștiului, chiar lângă Primărie. La deschidere, primii 50 de vizitatori au primit câte un produs de patiserie din partea casei. Povestea MAYORE a început în 2011, sub numele de Ciocolateria „Iepurașul”, primul atelier […]

Citește mai mult...