Pe 1 Decembrie sărbătoriam Ziua Națională a României. Este ziua tuturor românilor, zi pe care nimic nu ar trebui să o pună la index, să o întunece sau să o facă să treacî neobservată. Este ziua țării și a strămoșilor noștri, este ziua tututor celor care nu s-au speriat nici măcar de moarte când a venit vorba să-și apere țara și pământurile ei. Despre eroii noștri este vorba, despre pământurile sfinte care ne cheamă înapoi indiferent unde ne-a purtat viața. Despre noi, românii, acești oameni care au avut doar de îndurat pentru câteva clipe de bucurie, despre mamele noastre și bunicii noștri, despre eroi și tradiții, despre unicitatea noastră în lume.
Ziua țării este ziua fiecăruia dintre noi și, în ciuda celor care au discreditat mereu patriotismul doar pentru a ne face să ne simțim mici și nesemnficativi, iubirea de țară a rămas încă în sufletele multor români.
Un astfel de român mândru s-a dovedit a fi Nicolae Dinică, omul care a îmbrăcat straiul strămoșesc, să urcat pe culmea dealului, împreună cu alți patrioți și au cântat de acolo de au vuit văile , pentru a trezi în conștiința fiecăruia dintre noi, identitatea noastră culturală și frumusețea unei țări care a avut mereu de dăruit câte ceva.
Nicolae Dinică impresionează prin modul original în care în care își manifestă patriotismul pe care de prea mult timp se chinuiesc prea mulți să ni-l distrugă. Prin cântul său alături de grupul Floare de Colț, Nicoale Dinică ne-a chemat pe toți să ne sărbătorim trecutul, prezentul și viitorul. Ne-a îndemnat pe toți să nu ne lăsăm țara pentru niște himere, căci la greu, spre țara noastră vom alerga și doar ea ne va primi înapoi.
De altfel, anul acesta a demonstrat că atunci când nu mai avem loc pe alte meleaguri, doar țara ne mai primește înapoi, în ciuda petelor pe care de prea multe ori i le aruncăm peste fața sfântă.
Ascultați cântul lui Nicoale Dinică și lăsați-va inima să iubească locurile din care am fost zămisliți
