Constantin Stroe- funcție în viitorul club FC Argeș!

Primarul Piteștiului, Cornel Ionică, continuă demersurile pentru reînființarea echipei de fotbal FC Argeș. La întâlnirea pe tema FC Argeș de azi, ținută în prezența reprezentanților FRF, s-a hotărât ca viitorul președinte de onoare să fie Constantin Stroe, fost director general la Dacia. “Am avut astăzi, la primărie, o nouă întâlnire cu reprezentanţi ai Asociaţiei FC Argeş 1953, la care au participat şi doi reprezentanţi ai Federaţiei Române de Fotbal, pentru a continua eforturile ca Piteştiul să aibă o echipă de fotbal care să se numească FC Argeş şi să evolueze în eşaloanele superioare. Din partea FRF au fost în Piteşti domnii Viorel Duru, directorul Administraţiei de Licenţiere din cadrul FRF, şi Adrian Stângaciu, manager al Departamentului Juridic al FRF.  În cadrul întâlnirii s-au făcut paşi importanţi în vederea atingerii scopului propus, ambele părţi fiind de acord că obiectivul ca FC Argeş să renască este mai presus de orice orgoliu sau interes. Mă bucur să anunţ o altă decizie importantă luată, şi anume ca domnul Constantin Stroe – prezent la întâlnirea de astăzi – să fie preşedinte de onoare al noii structuri”, a declarat Cornel Ionică după întâlnire.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Moment istoric la Bascov. Biserica din Valea Ursului a fost sfințită la 18 ani de la începerea lucrărilor

Comuna Bascov a trăit duminică, 30 august, un moment de mare însemnătate, odată cu sfințirea noii biserici din satul Valea Ursului, a cărei construcție a început în anul 2008. Evenimentul a avut loc în cadrul manifestărilor dedicate Zilei Comunei Bascov și a reunit sute de credincioși. Sfânta Liturghie și slujba de sfințire au fost oficiate […]

Citește mai mult...

Ansamblul „Doina Argeșului”, o nouă experiență în Republica Moldova

Membrii Ansamblului Județean de Dansuri Populare „Doina Argeșului”, prezenți în Republica Moldova pentru a participa la Festivalul „Tradiții Românești la Nistru”, organizat în orașul Criuleni, au vizitat și Orheiul Vechi. Considerat unul dintre cele mai spectaculoase locuri din Republica Moldova, Orheiul Vechi i-a impresionat pe artiștii argeșeni prin peisajele sale, istoria bogată și patrimoniul cultural […]

Citește mai mult...

Tinerii și familiile cu care Bascovul se mândrește au fost premiați!

Comuna Bascov are oameni de care poate fi mândră. Iar cea mai importantă investiție pe care o poate face o comunitate este în oamenii săi și, mai ales, în copiii ei. „24 de cupluri din Bascov care au împlinit 50 de ani de căsătorie neîntreruptă au fost premiate de Primărie pentru că sunt modele de […]

Citește mai mult...