Secția de Primiri Urgențe a Spitalului Județean din Pitești s-a transformat în salon pentru bolnavii covid. Medicii cer cu insistență implicarea Spitalului Militar în lupta Covid

 

În Pitești, rata de infectare a depășit 7 la mie, iar la nivelul județului Argeș se apropie de 5 la mie. Nu mai există niciun loc în spitalele covid din județ, iar bolnavii sunt aduși la secția de primiri urgențe a Spitalului Județean Pitești unde nu se mai poate face nicio triere a bolnavilor din cauza numărului foarte mare de cazuri.

Medicii de la UPU cer cu vehemență deschiderea Spitalului Militar din Pitești pentru pacienții covid, căci nu mai reușesc să facă față soliticitărilor și spun că în secția de primiri urgențe s-a ajuns în situația de contiminare continuă a pacienților, pentru că sunt aduși pacienți pozitivi, suspecți și urgențe grave care sunt în contact direct, din cauza lipsei loccurilor și a circuitelor separate.

Spitalul Militar din Pitești a fost singurul spital care nu a primit pacienți covid și nici cazurile foarte grave. La Mioveni ar mai exista locuri, dar nu există personal medical. Spitalul covid din Leordeni nu dispune de secție ATI, iar numărul bolnavilor este în continuă creștere.

Prefectul Emanuel Soare a spus că nu poate dispune deschiderea spitalului militar întrucât se află în subordinea Ministerului Apărării . 9 oameni au murit în ultimele 24 de ore.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Orchestra „Doina Argeșului” a făcut spectacol la Lunca Corbului

Orchestra „Doina Argeșului”, condusă de dirijorul Virgil Iordache, a urcat aseară pe scena amenajată cu prilejul Zilei Comunei Lunca Corbului. Cântecele îndrăgite, dansurile populare și momentele oferite de soliști au atras un public numeros și au întreținut atmosfera de sărbătoare până la finalul spectacolului. Prin fiecare apariție, Orchestra „Doina Argeșului” duce mai departe cântecul și […]

Citește mai mult...

A fost predat amplasamentul pentru construirea noii creșe la Mioveni

Astăzi a fost predat constructorului amplasamentul pe care va fi realizată noua creșă de pe strada Părăști, etapă care marchează pregătirea începerii lucrărilor. Investiția are o valoare de aproximativ 3 milioane de euro și este finanțată integral din fondurile proprii ale orașului Mioveni. Termenul de execuție este de 24 de luni de la data predării […]

Citește mai mult...

SE PRELUNGESC RESTRICȚIILE PE DN7 – VALEA OLTULUI

CNAIR informează că restricțiile de circulație instituite pe DN7, pe sectorul cuprins între Călimănești – Căciulata și Câinenii Mari, se prelungesc până la 15 noiembrie 2026. Restricția este valabilă între localitățile Râmnicu Vâlcea și Boița. În continuare, în intervalul 08:00 – 17:30, de luni până sâmbătă, este interzisă circulația vehiculelor cu masa totală maximă autorizată […]

Citește mai mult...