Social democrații s-au întâlnit cu oamenii din Pitești

Politicul începe să înțeleagă că rolul lui este să reprezinte interesele oamenilor, fără de care nici ei nu ar mai exista. Astăzi, o echipă de social democrați argeșeni, printre care s-au aflat și candidații acestui partid la alegerile parlamentare, Ovidiu Puiu, rectorul Universității Constantin Brâncoveanu, medicul Remus Mihalcea, și nou alesul primar al Piteștiului, Cristian Gentea, care are toate șansele de a deveni cel mai bun primar al orașului, s-a întâlnit cu oamenii de prin piețe și din cartiere.

Acestea sunt zone fierbinți în contextul actual în care guvernanții nu știu să adopte măsuri constructive, punând pe stop  toată economie țării și viețile oamenilor.

Chiar în situația dată, social democrații au fost primiți de oameni cu entuziasm și cu încredere. Au avut loc schimburi de idei, au fost ascultate problemele reale ale piteștenilor pentru a putea fi conturate soluții reale, care să nu afecteze viața oamenilor.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Dan Nica, în Parlamentul European: „500 de euro ar costa fiecare familie de români”

Europarlamentarul social democrat Dan Nica, coordonator al Comisiei pentru Industrie, Cercetare și Energie din Parlamentul European, a atras atenția asupra impactului pe care l-ar putea avea în România aplicarea, de la 1 ianuarie 2027, a unui regulament european privind emisiile de metan. Nica susține că fiecare familie din România ar putea suporta costuri de aproximativ […]

Citește mai mult...

Simona Bucura Oprescu: Cum poți fi premier când nu știi nici măcar cât sunt salariul minim și pensia minimă?!

Premierul desemnat, Siegfried Vasile Mureșan, nu știe cât este pensia minimă în România! Întrebat de jurnaliști, acesta a omis să răspundă și s-a bâlbâit. Acesta ar fi primit datele în timp real pe telefon. Întreg momentul a fost surprins de camere.  „Cum poți fi premier când nu știi nici măcar cât sunt salariul minim și […]

Citește mai mult...

Grindeanu: Rămâne cum am stabilit: PSD nu votează Guvernul Mureşan!

Liderul PSD Sorin Grindeanu a reacţionat duminică la informaţii difuzate de Wall Street Journal conform cărora ambasadoarea SUA în Grecia, Kimberly Guilfoyle, ar fi sugerat că SUA ar fi fost implicate în demiterea guvernului Bolojan şi la faptul că în spaţiul public acestea au fost corelate cu întâlnirea pe care el a avut-o cu diplomatul […]

Citește mai mult...