JOI, ȘEDINȚĂ DE CONSILIU LOCAL, LA MIOVENI

Consiliul Local Mioveni se întrunește în ședință publică ordinară la sediul Centrului Cultural Mioveni, joi, 19 noiembrie, de la ora 17:00.

Vor fi discutate și supuse votului, printre altele:

·        aprobarea scutirii de la plata chiriei a societăților comerciale care desfășoară activitate comercială în  incinta unităților școlare de pe raza unității administrativ teritoriale a orașului Mioveni,  pe perioada stării de alertă sau de urgență,  după caz;

·        aprobarea rectificării bugetului local  al Unității Administrativ Teritoriale a orașului Mioveni pe anul 2020,  secțiunea de funcționare și dezvoltare;aprobarea acordării burselor  şcolare  elevilor din  învățământul preuniversitar de stat de pe raza orașului Mioveni pentru anul școlar 2020-2021;

·        acordarea distincției ‹‹ Diploma de aur››  și a premiului în sumă  netă de 500 lei, pentru fiecare dintre cele 26 de cupluri care aniversează 50 de ani de căsătorie neîntreruptă în anul 2020;

·        acordarea titlului de „Cetățean de onoare” al orașului  Mioveni,  județul Argeș, domnului  Soare George Mădălin.

Ședința se va desfășura în condiții de siguranță impuse de pandemia actuală.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Felicitare – PSD Piteşti

Dorim să transmitem tuturor piteştenilor care astăzi îşi sărbătoresc ziua onomastică urările noastre de sănătate şi mult spor în tot ceea ce îşi propun să ducă la îndeplinire. Fie ca Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil să îi ocrotească pe toţi cei cărora le sunt patroni spirituali! La mulţi ani! Conducerea PSD Piteşti

Citește mai mult...

Doliu la Hanul Românesc după trecerea în neființă a lui Luca Ștefan-Laurențiu

  Colectivul restaurantului Hanul Românesc anunță cu profundă tristețe trecerea în neființă a colegului Luca Ștefan-Laurențiu. Cei care l-au cunoscut și au lucrat alături de el îi vor păstra cu drag amintirea. Cei care doresc să îi aducă un ultim omagiu o pot face la capela Bisericii „Sfântul Nicolae” din Mărăcineni, unde este depus trupul […]

Citește mai mult...

Donație de aproximativ 60.000 de lei pentru patru spitale din Argeș

Arhiepiscopia Argeșului și Muscelului a donat produse de curățenie și materiale de igienă spitalelor din Pitești, Mioveni, Leordeni și Călinești. Valoarea totală a produselor oferite celor patru unități medicale este de aproximativ 60.000 de lei, potrivit Centrului Eparhial. Produsele vor fi folosite pentru curățarea și igienizarea spațiilor în care sunt îngrijiți pacienții. Acțiunea a fost […]

Citește mai mult...