Aurel Bălășoiu – Cunosc în detaliu adevăratele probleme ale fermierilor și ale micilor producători

Aurel Bălășoiu este unul dintre candidații PSD pentru Parlament. A trecut fluierând de alegerile locale la care oamenii din comuna sa l-au ales pentru un nou mandat. Au spus că l-au ales pentru că mizează pe cei care au făcut ceva și nu pe cei care promit marea cu sarea. Ca primar, Aurel Bălășoiu a demonstrat că poate face performanță, ceea ce înseamnă că și în Parlament ar putea schimba lucrurile astfel încât să fermierii să fie mai mult ajutați de stat.

De altfel, Aurel Bălășoiu cunoaște bine lumea satului, lumea împlicată în lucrul pământului, el însuși fiind un om al satului românesc pe care nu a părăsit-o niciodată. Le cunoaște greutățile și bucuriile, și-a luat puterea din această lume a satului și crede că, din Parlament, ar putea să  o ajute mai mult. Programul de guvernare al PSD pentru perioada 2020 -2024, altfel singurul program politic prezentat până acum, i-a venit mănușă lui Aurel Bălășoiu și l-a convins că a luat decizia cea mai bună când și-a depus candidatura.

„După ce am studiat în detaliu programul de guvernare 2021 – 2024, al colegilor de la PSD,

secțiunea dedicată agriculturii pot afirma sincer că este exact ceea ce are nevoie România la acest moment, program de care beneficiază deopotrivă atât fermierii și micii producători cât și consumatorii, ultima verigă a lanțului comercial.

Mă gândeam să scriu câteva cuvinte despre programul acesta, dar nu pot cuprinde toată plaja acestuia de soluții, investiții și legislație din domeniu. Trebuie să-l citiți singuri, și ar trebui să vă intereseze asta, căci de fiecare din noi depinde viitorul întregii țări, și putem schimba ceva doar dacă ne implicăm activ și nu superficial.” – a precizat Aurel Bălășoiu.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Directorul medical al Spitalului Județean Argeș, Costin Ștefan, va deveni consilier local PSD la Bascov: „Îmi voi pune toată priceperea în slujba cetățenilor”

Directorul medical al Spitalului Județean de Urgență Pitești, Costin Ștefan, urmează să depună în perioada următoare jurământul de consilier local PSD în comuna Bascov, după vacantarea unui mandat în Consiliul Local. Potrivit listei de candidați validată la alegerile locale, următorul supleant care va ocupa mandatul este Costin Ștefan. Venirea acestuia în Consiliul Local este privită […]

Citește mai mult...

Ioana Făcăleață: Mi-am depus astăzi demisia din funcția de prefect al județului Argeș, ca un gest de demnitate și de respect față de valorile în care cred.

Decizia PSD de a-și retrage miniștrii din Guvernul Bolojan și de a le solicita demisia secretarilor de stat și prefecților numiți politic a generat reacții imediate în teritoriu, inclusiv în județul Argeș. Actualul premier Ilie Bolojan nu mai beneficiază de sprijinul PSD în actul de guvernare și astfel prefectul Ioana Făcăleață a decis să își […]

Citește mai mult...

Adrian Bughiu acuză PNL Argeș de fake-news. ”Băieți, în loc să aruncați banii de prin consiliile de administrație de la societățile de stat pe care le căpușați pe campanii murdare, mai bine puneți mâna și munciți!”

Adrian Bughiu acuză PNL Argeș de fake-news. ”Băieți, în loc să aruncați banii de prin consiliile de administrație de la societățile de stat pe care le căpușați pe campanii murdare, mai bine puneți mâna și munciți!” Vicepreședintele Consiliului Județean Argeș și al PSD Argeș, Adrian Bughiu, a reacționat dur la adresa PNL Argeș, pe reprezentanții […]

Citește mai mult...