Întâlnire de taină a liberalilor la Cornul Vânătorului

  Mai mulți primari ai PNL Argeș, precum cei din Băbana (Bebe Ivan), Uda (Dumitru Drăgușin), Mozăceni (Liliana Dună), dar și foști edili precum Nicolae Barbu de la Valea Iașului au fost convocați astăzi la o ședință la Cornul Vânătorului la care participă, pe lângă liderii locali Adrian Miuțescu, Dan Bica ori Gelu Tofan, și ministrul Dezvoltării, Ion Ștefan, cel supranumit „Grindă”, dar și parașutatul pe listele pentru Camera Deputaților, Daniel Constantin. Scopul – noi promisiuni pentru fonduri către localitățile conduse de către edili PNL. Motivul – obținerea susținerii primarilor pentru alegerile parlamerntare, în condițiile în care se știe că sunt edili ai PNL aflați la cuțite cu Adrian Miuțescu și care nu agrează felul acestuia de a face politică.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Elena Iagăr a descoperit trombonul. Asta, după ce a trombonit o mulțime de oameni care i-au întins o mână!

Elena Iagăr, fost director al Școlii Populare de Arte și Meserii Pitești, trecută prin PSD și aterizată în PNL, schimbă registrul și s-a îndreaptat spre Academia Națională de Muzică „Gheorghe Dima” din Cluj-Napoca, acolo unde s-a înscris la clasa de trombon. Un curs perfect pentru o femeie care la viața ei a trombonit o mulțime […]

Citește mai mult...

Cristian Gentea, mesaj special la începerea noului an școlar în Pitești

Cristian Gentea, mesaj special la începerea noului an școlar în Pitești Noul an școlar începe la Pitești cu investiții importante în infrastructura educațională, dar și cu un mesaj adresat elevilor, părinților și profesorilor. Primarul municipiului Pitești, Cristian Gentea, a vorbit astăzi despre transformările din școlile orașului și despre responsabilitatea administrației de a crea condiții cât […]

Citește mai mult...

Revoltă în AUR! Piperea, Lulea și Murad contestă conducerea lui George Simion

Revoltă în AUR! Piperea, Lulea și Murad contestă conducerea lui George Simion Tensiunile din interiorul AUR par să fi ieșit la suprafață. Gheorghe Piperea, Marius Lulea și Mohammad Murad, trei nume importante ale partidului, au lansat critici la adresa modului în care este condusă formațiunea de George Simion, reclamând lipsa de transparență și faptul că […]

Citește mai mult...