„În cele 11 luni de când este la putere, Guvernul Orban a făcut o datorie publică mai mare decât în primii 19 ani de după Revoluție!”

Apreciatul analist financiar Radu Sovianu a făcut o evaluare a modului aberant, netransparent și fără rezultate în care Guvernul PNL îndatorează România, anunță deputatul de Argeș al PSD Simona Bucura Oprescu. „Specialistul ajunge la o concluzie uluitoare: în cele 11 luni de când este la putere, Guvernul Orban a făcut o datorie publică mai mare decât în primii 19 ani de după Revoluție! “Cele 18 miliarde de euro datorie publică nouă în ultimele 11 luni (noiembrie 2019 – septembrie 2020) reprezintă mai mult decât toată datoria publică acumulată în primii 19 ani de la revoluție (1990-2008). Datoria publică acumulată în cei mai tumultoși ani ai economiei României (1990-2008) a fost de numai 17,2 miliarde de euro. Țineți cont că aceia au fost ani de criză perpetuă (Revoluția, mișcările de stradă,mineriadele, prăbușirea sistemului bancar, falimentarea Bancorex pentru furtul resurselor acesteia, la scutul BNR, jocurile piramidale).”, atrage atenția Soviani care, la rându-i, ca orice român de bună credință, se întreabă și întreabă unde s-au dus banii luați la dobânzi uriașe de Guvernul lui Iohannis!”, conchide Simona Bucura Oprescu.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Dan Nica, în Parlamentul European: „500 de euro ar costa fiecare familie de români”

Europarlamentarul social democrat Dan Nica, coordonator al Comisiei pentru Industrie, Cercetare și Energie din Parlamentul European, a atras atenția asupra impactului pe care l-ar putea avea în România aplicarea, de la 1 ianuarie 2027, a unui regulament european privind emisiile de metan. Nica susține că fiecare familie din România ar putea suporta costuri de aproximativ […]

Citește mai mult...

Simona Bucura Oprescu: Cum poți fi premier când nu știi nici măcar cât sunt salariul minim și pensia minimă?!

Premierul desemnat, Siegfried Vasile Mureșan, nu știe cât este pensia minimă în România! Întrebat de jurnaliști, acesta a omis să răspundă și s-a bâlbâit. Acesta ar fi primit datele în timp real pe telefon. Întreg momentul a fost surprins de camere.  „Cum poți fi premier când nu știi nici măcar cât sunt salariul minim și […]

Citește mai mult...

Grindeanu: Rămâne cum am stabilit: PSD nu votează Guvernul Mureşan!

Liderul PSD Sorin Grindeanu a reacţionat duminică la informaţii difuzate de Wall Street Journal conform cărora ambasadoarea SUA în Grecia, Kimberly Guilfoyle, ar fi sugerat că SUA ar fi fost implicate în demiterea guvernului Bolojan şi la faptul că în spaţiul public acestea au fost corelate cu întâlnirea pe care el a avut-o cu diplomatul […]

Citește mai mult...