Criza Covid, efecte în structura socială a țării

 Monitorul Social, proiect al Friedrich-Ebert-Stiftung România, a lansat un nou infografic despre situaţia şomajului înregistrat la 30 iulie 2020, conform datelor Ministerului Muncii şi protecţiei sociale. Faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, numărul total al şomerilor a crescut cu 1%, potrivit Monitorului Social. Cele mai afectate sunt femeile, numărul celor care au un loc de muncă scăzând într-o proporţie mai mare decât în cazul bărbaţilor. Criza sanitară a avut efecte şi asupra absolvenţilor. Astfel, dacă la sfârşitul trimestrului II din 2019 absolvenţii a maxim 8 clase reprezentau 61% din totalul şomerilor, acum ponderea lor a crescut la 68%. Deşi rata totală a şomajului este relativ scăzută (3%), ea afectează diferit zonele dezvoltate şi pe cele sărace: în unele judeţe (Ilfov, Timiş, Argeș) este sub 1%, în timp ce în altele (Dolj, Buzău, Mehedinţi) depăşeşte 6%. Judeţul unde rata şomajului este cea mai mare din ţară este Dolj. Cea mai importantă cohortă de şomeri este formată din cei neindemnizaţi, absolvenţi de învăţământ prrimar sau chiar fără studii. Aceştia sunt în număr de 62.477, reprezentând 34,5% din total. Datele mai arată că, în 2020, erau înregistraţi oficial 9.402 persoane cu studii superioare, dar fără loc de muncă, reprezentând 5,2% din totalul şomerilor.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Felicitare – PSD Piteşti

Dorim să transmitem tuturor piteştenilor care astăzi îşi sărbătoresc ziua onomastică urările noastre de sănătate şi mult spor în tot ceea ce îşi propun să ducă la îndeplinire. Fie ca Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil să îi ocrotească pe toţi cei cărora le sunt patroni spirituali! La mulţi ani! Conducerea PSD Piteşti

Citește mai mult...

Doliu la Hanul Românesc după trecerea în neființă a lui Luca Ștefan-Laurențiu

  Colectivul restaurantului Hanul Românesc anunță cu profundă tristețe trecerea în neființă a colegului Luca Ștefan-Laurențiu. Cei care l-au cunoscut și au lucrat alături de el îi vor păstra cu drag amintirea. Cei care doresc să îi aducă un ultim omagiu o pot face la capela Bisericii „Sfântul Nicolae” din Mărăcineni, unde este depus trupul […]

Citește mai mult...

Donație de aproximativ 60.000 de lei pentru patru spitale din Argeș

Arhiepiscopia Argeșului și Muscelului a donat produse de curățenie și materiale de igienă spitalelor din Pitești, Mioveni, Leordeni și Călinești. Valoarea totală a produselor oferite celor patru unități medicale este de aproximativ 60.000 de lei, potrivit Centrului Eparhial. Produsele vor fi folosite pentru curățarea și igienizarea spațiilor în care sunt îngrijiți pacienții. Acțiunea a fost […]

Citește mai mult...