Corbi – comuna din Argeș cu toate monumentele restaurate și în curs de restaurare

Dacă unii primari au venit în campanie electorală să se laude cu  câțiva kilometri de drum asfaltat, de multe ori ca vai de capul lui, odată ajuns în comuna Corbi găsești un loc în care și ultima uliță e asfaltată și se poate astfel ajunge până în vârfurile dealurilor care oferă o priveliște ce îți taie răsuflarea.

Nu ne mai poate suspecta nimeni că am vrea să facem cuiva campanie, căci zarurile au fost aruncate și comuna Corbi are un nou primar, ales de oameni.

Fostul primar, Virgil Baciu a dorit însă să arate că totul e posibil dacă cel ales să administreze comuna se implică și nu ocupă un loc pe scaunul primăriei doar de dragul de a-și face sieși bine.

Nu numai de drumuri a avut grijă fostul primar Baciu, ci și de monumentele de o valoare inestimabilă care se află în comună de sute de ani, părând ca niște viteji care apară locul . La minunăția de la Corbi, unică în toată țara, adică biserica rupestră, acest uriaș ce iese din stâncă și domină toată zona, se construiește chiar acum o parcare  modernă numai bună pentru turiștii care vin să vadă acest monument de o frumusețe uimitoare. Tot aici, primarul Baciu a avut grijă ca oamenii să aibă toalete moderne și foarte curate.

Stăpânul comunei Corbi, numii biserica rupestră poate fi vizitată acum în siguranță, doar pentru că, spre deosebire de alți primari, Virgil Baciu a înțeles importanța monumentelor pe care comuna le-a primit în dar de la generațiile anterioare.

Și a înțeles bine din moment ce un alt monument, aflat în apropierea primăriei se află în plin proces de consolidare și restaurare. Este vorba despre biserica Sf Treime, construită în anul 1830 și care are acum șansa de a primi o nouă viață.

Într-un cadru natural desăvârșit, într-o comună cu o infrastructură rutieră foarte bună, cu infrastructură de utilități și școli renovate,  multele case tradiționale abandonate de proprietarii lor fac cumva notă discordantă. Ni se spune că oamenii au plecat pentru că nu aveau ce lucra în comuna Corbi. Totuși, dacă trendul ascendent de dezvoltare a comunei este continuat de actualul primar, comuna Corbi poate să înflorească într-un viitor apropiat, căci are toate ingredientele necesare pentru a ajunge un important punct turistic pa harta Argeșului. Aici sunt adunate unele dintre cele mai frumoase monumente istorice și tot aici, Dumnezeu parcă a vrut să pună frumosul peste tot.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Orchestra „Doina Argeșului” a făcut spectacol la Lunca Corbului

Orchestra „Doina Argeșului”, condusă de dirijorul Virgil Iordache, a urcat aseară pe scena amenajată cu prilejul Zilei Comunei Lunca Corbului. Cântecele îndrăgite, dansurile populare și momentele oferite de soliști au atras un public numeros și au întreținut atmosfera de sărbătoare până la finalul spectacolului. Prin fiecare apariție, Orchestra „Doina Argeșului” duce mai departe cântecul și […]

Citește mai mult...

A fost predat amplasamentul pentru construirea noii creșe la Mioveni

Astăzi a fost predat constructorului amplasamentul pe care va fi realizată noua creșă de pe strada Părăști, etapă care marchează pregătirea începerii lucrărilor. Investiția are o valoare de aproximativ 3 milioane de euro și este finanțată integral din fondurile proprii ale orașului Mioveni. Termenul de execuție este de 24 de luni de la data predării […]

Citește mai mult...

SE PRELUNGESC RESTRICȚIILE PE DN7 – VALEA OLTULUI

CNAIR informează că restricțiile de circulație instituite pe DN7, pe sectorul cuprins între Călimănești – Căciulata și Câinenii Mari, se prelungesc până la 15 noiembrie 2026. Restricția este valabilă între localitățile Râmnicu Vâlcea și Boița. În continuare, în intervalul 08:00 – 17:30, de luni până sâmbătă, este interzisă circulația vehiculelor cu masa totală maximă autorizată […]

Citește mai mult...