Daniel Constantin a rămas sărac lipit de când s-a apucat de politică. În momentul în care Dan Voiculescu l-a aruncat pe ‘ăla micu’ în politica mare l-a şi înzestrat cu casă şi teren în Corbeanca. O casă mare, de se învârte după soare. Nu mai puţin de 340 mp avea casa din Corbeanca a argeşeanului nostru. Acum, la 8 ani după ce argeşenii i-au dat votul, ani în care l-am văzut doar pe la televizor, Daniel Constantin revine în Argeş şi ne cere iar votul pentru un fotoliu de parlamentar. Eu stau strâmb şi gândesc drept: Dacă politica l-a adus la sapă de lemn pe Daniel Constantin, de ce ţine morţiş să mai câştige un mandat de parlamentar? Nu mai are ce vinde. A vândut tot. Sau cel puţin aşa scrie în declaraţiile de avere. Aşa că, pentru binele semenului nostru, piteştean de-al nostru, hai să-i facem un bine cu forţa şi să nu-l mai votăm. Poate aşa dă şi Daniel Constantin înainte şi îşi plăteşte măcar datoriile pe care le are la stat.
În 2012, an în care argeşenii l-au trimis pe Daniel Constantin în Parlamentul României, acesta avea un teren şi o casă în Corbeanca. Casă şi teren pe care le-a cumpărat cu banii lui Dan Voiculescu. Daniel Constantin avea în 2012 datorii de 295.000 euro la patronul Antena 3. Potrivit declaraţiei de avere din 2012, Daniel Constantin trebuia să restituie banii până în 2017.
În 17.12.2015 cumpără un apartament pe care îl şi vinde imediat, în 23.12.2015, cu 1.136.700 lei, se împrumută la bănci 143.000 lei şi primeşte o donaţie, în Piteşti, cu o valoare de 45.000 euro. Cu ce a cumpărat apartamentul nu ştim. Creditele nu acopereau preţul apartamentului iar bani declaraţi în conturi nu avea. În fine! Era parlamentar şi ministru al Agriculturii. L-o fi lăsat vânzătorul cu banii, la fel ca Dan Voiculescu. În 2016 suplimentează creditele la bănci, ajungând la datorii de 269.000 lei.
În 2017 vinde casa din Cornbeanca cu 235.000 euro, scapă de datoria la Dan Voiculescu, scapă de o datorie mare la bănci şi rămâne cu o datorie de 44.000 lei în bancă şi 1.374.966 la Finanţe Publice Ilfov.
În 2019 îi apare în declaraţia de avere şi un Mercedes fabricat în 2012. În 2020 vinde şi Mercedesul cu 14.000 euro şi rămâne sărac lipit. Nu tu casă, nu tu masă, nici maşină… başca dator vândut: 44.000 lei la bancă şi 1.374.966 la Finanţe.
Directorul medical al Spitalului Județean de Urgență Pitești, Costin Ștefan, urmează să depună în perioada următoare jurământul de consilier local PSD în comuna Bascov, după vacantarea unui mandat în Consiliul Local. Potrivit listei de candidați validată la alegerile locale, următorul supleant care va ocupa mandatul este Costin Ștefan. Venirea acestuia în Consiliul Local este privită […]
Decizia PSD de a-și retrage miniștrii din Guvernul Bolojan și de a le solicita demisia secretarilor de stat și prefecților numiți politic a generat reacții imediate în teritoriu, inclusiv în județul Argeș. Actualul premier Ilie Bolojan nu mai beneficiază de sprijinul PSD în actul de guvernare și astfel prefectul Ioana Făcăleață a decis să își […]
Adrian Bughiu acuză PNL Argeș de fake-news. ”Băieți, în loc să aruncați banii de prin consiliile de administrație de la societățile de stat pe care le căpușați pe campanii murdare, mai bine puneți mâna și munciți!” Vicepreședintele Consiliului Județean Argeș și al PSD Argeș, Adrian Bughiu, a reacționat dur la adresa PNL Argeș, pe reprezentanții […]