Apă Canal 2000 se implică în organizarea programului Ziua Internaţională de Monitorizare a Apei

Societatea Apă Canal 2000 SA Piteşti se implică în organizarea programului Ziua Internaţională de Monitorizare a Apei (ZIMA) – eveniment global de educaţie menit să stimuleze organizarea şi implicarea publică în acţiunea de protejare a resurselor de apă ale planetei.

În cadrul ZIMA, în anul 2012 a rezultat World Water Monitoring Challenge, un program educaţional internaţional care încurajează oamenii de pretutindeni să testeze calitatea apelor prin efectuarea de monitorizări de bază ale acestora.

            Programul, care în prezent este coordonat de EarthEcho International, se desfăşoară anual din 22 martie (când se aniversează Ziua Mondială a Apei) până în 31 decembrie, acţiunea de monitorizare constând în efectuarea, cu ajutorul unor truse speciale, a analizelor apei la 4 indicatori, respectiv: oxigen dizolvat, pH, temperatură şi turbiditate.

Societatea Apă Canal 2000 SA s-a implicat din anul 2004 în desfăşurarea acestui program la nivel local, în acest sens colaborând cu mai multe şcoli din judeţul Argeş ai căror elevi participă la acţiunea de monitorizare a apelor sub supravegherea cadrelor didactice, utilizând truse puse la dispoziţia şcolilor de către societate.

Scopul acestei acţiuni, care face parte din Programul Educaţional Piky, este formarea unei atitudini de respect pentru natură şi dezvoltarea unor comportamente responsabile faţă de mediul înconjurător.

De Ziua Internaţională de Monitorizare a Apei reafirmăm faptul că apa curată înseamnă viaţă şi vieţile noastre depind de modul în care protejăm calitatea apelor noastre.

„Toate vieţuitoarele – plante, animale şi oameni – au nevoie de apă curată. În calitate de consumatori de apă şi cetăţeni ai planetei Pământ trebuie să ne asumăm responsabilitatea pentru influenţa pe care o avem asupra calităţii apei.“

Mai multe informaţii legate de acest program se pot afla accesând site-ul: www.monitorwater.org .

 

 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Focul lui Sumedru, tradiția care adună comunitatea din Bradu

Focul lui Sumedru, tradiția care adună comunitatea din Bradu Primarul comunei Bradu, Dan Stroe, îi invită pe toți locuitorii să participe  duminică, 25 octombrie 2026, începând cu ora 17:00 la tradiționalul eveniment „Focul lui Sumedru”, care va avea loc la Baza Sportivă Bradu. Evenimentul, devenit o frumoasă tradiție locală, reunește an de an întreaga comunitate […]

Citește mai mult...

BRADU ARE FETE DE AUR! Trei medalii de aur pentru Gymnastic Star, C.S. Real Bradu, la competițiile din cadrul Campionatului European de Gimnastică Estetică din Bulgaria

Sportivii Gymnastic Star, C.S. Real Bradu, au obținut trei medalii de aur și un loc V la competițiile internaționale de gimnastică estetică de grup de la Samokov, Bulgaria, organizate în cadrul evenimentului care include Campionatul European 2026. Echipele categoriilor 4 la 6 ani, 8 la 10 ani mixt și 10 la 12 ani mixt au […]

Citește mai mult...

TSD Poiana Lacului, gest de solidaritate pentru o familie afectată de incendiu

Astăzi tinerii social-democrați din Poiana Lacului au participat la „Târgul Toamnei”, organizat de Școala Gimnazială Nr. 1 Poiana Lacului, în parteneriat cu Primăria comunei, condusă de primarul Valerică Spirea. Alături de Ioana Făcăleață, fost prefect al județului Argeș, prim-vicepreședintă OFSD Argeș și secretar general adjunct al Organizației Femeilor Social Democrate la nivel național, membrii TSD […]

Citește mai mult...