
Pe locul 3 în lista candidaților PSD Argeș pentru Camera Deputaților se află un fost director de școală, ales deputat pentru prima dată în anul 2016. Este vorba despre Nicolae Georgescu.
Georgescu a fost deputat activ în timpului mandatului 2016 -2020 și un politician foarte activ în mediul online. Până acum, a inițiat 103 proiecte de legi din care 42 au fost promulgate. Este o activite bogată de deputatului Georgescu, având în vedere că românii plătesc mulți bani unor parlamentari care nici nu au scos capul din telefonul mobil timp de patru ani.
Despre Nicolae Georgescu se poate spune că are capacitatea de a vedea lucrurile în realitatea lor, căci profesional nu a sărit nicio etapă. A fost profesor la școli din mediul rural, a ajuns profesor în mediul urban și treaptă cu treaptă a ajuns și funcția de director de școală. Din acest punct de vedere, Nicoale Georgescu nu poate fi acuzat de parvenire, căci nu a fost luat de nicărieri și pus într-o funcție de demnitar, așa cum bine știm că s-a întâmplat și se întâmplă chiar în prezent în numeroase cazuri. Nici șomer nu a fost ca se facem probleme că urmărește căpătuiala și un loc de muncă, așa cum, din păcate, se întâmplă chiar cu premierul României.
Ar fi interesant de reținut faptul că candidatul Nicoale Georgescu, deputat încă în Parlamentul României, poate fi folositor pentru elaborarea unor legi coerente și constructive în domeniul educației, fiind autorul unor articole cu acest specific și inplicat în mai multe proiecte educaționale.
Georgescu a avut un parcurs bun în calitate de deputat de Argeș și o activitate intensă în ceea ce privește susținerea partidului din care face parte, numai că PSD Argeș, cel mai probabil, nu i-a uitat tentativa de trădare din aprilie 2019 , când deputatul Nicolae Georgescu a trecut brusc la Pro România. Norocul lui că a trecut meteoric. S-o fi prins care e treaba pe acolo, căci la fel de repede cum a plecat din PSD către Pro România, s-a și întors. Numai că social democrații din Argeș suflă acum și în iaurt după pe Victor Ponta în cârdășie cu traseistul de serviciu, Daniel Constantin, au smuls o halcă din partid. Ca urmare, pentru Nicoale Georgescu a fost rezervat doar locul trei și va trebui să muncească serios dacă mai vrea un post de deputat, căci de pe locul trei mandatul se obține ceva mai greu.



