Monica Anisie, ministrul Educaţiei, a anunţat schimbări importante în programa şcolară. Tezele ar putea fi eliminate, iar olimpiadele şcolare s-ar putea desfăşura online, anunţă ministrul Educaţiei, Monica Anisie. Acestea sunt doar câteva dintre schimbările majore din în ce priveşte programa anului şcolar 2020-2021. Aceasta a declarat, în cadrul unei emisiuni TV, că în perioada următoare se vor lua mai multe măsuri în funcţie de situaţia epidemiologică.
Din cauza faptului că din ce în ce mai multe şcoli intră, pe rând, scenariul roşu, este foarte posibil ca tezele să fie eliminate în acest an. Măsura a mai fost aplicată şi în primul val de pandemie din primăvară când nu a existat posibilitatea de susţinere a examanelor.
În ceea ce priveşte olimpiadele, rămâne de văzut modul în care acestea ar putea fi organizate online.
De asemenea, se vor scurta orele pentru elevi astfel încât aceştia să petreacă mai puţin timp în faţa calculatoarelor. Se va renunţa la anumite capitole din diverse materii şi se discută de asemenea despre predarea multidisciplinară.
Mai exact, profesorii de limba şi literatura română dar şi cei de limba engleză ar putea preda în tandem, astfel încât elevii să stea cât mai puţin în faţa calculatoarelor, a mai spus ministrul Educaţiei, Monica Anisie.
Cătălina Porumbel (Antena 3) a comentat ironic o postare a deputatei Alina Gorghiu, președinte al PNL Argeș: “Greu cu limba română” Șefa PNL Argeș scria că oamenii sunt “satului de incertitudini”. Voia să spună “sătui de incertitudini”. “ “Am discutat la ședință despre propunerea de premier desemnat, Eugen Tomac, despre situația politică, despre tensiunea socială, […]
Președintele României, Nicușor Dan, l-a desemnat joi, 4 iunie 2026, pe Eugen Tomac pentru funcția de prim-ministru, în urma consultărilor politice desfășurate la Palatul Cotroceni în vederea formării noului Guvern. În vârstă de 44 de ani, Eugen Tomac s-a născut la 21 iunie 1981 în localitatea Babele, raionul Ismail, regiunea Odesa, pe teritoriul actual al […]
Muzeul Golești a fost , în ultimii ani și continuă să fie, punctul forte de al culturii argeșene, polul de putere culturală și o instituție remarcabilă. S-a evidențiat în țară și în străinătate, a venit în fața publicului cu evenimente și manifestări culturale de excepție și continuă să impresioneze publicul educat și consumator de cultură […]