Simona Bucura Oprescu – Am promis că vom readuce Argeșul pe primul loc și asta vom face

Prezentă la depunerea candidaturilor PSD Argeș pentru Parlamentul României, deputatul Simona Bucura Oprescu, numărul 1 pe liste la Camera Deputaților din partea social democraților, a declarat că va rămâne același deputat harnic și prezent peste tot în județul Argeș, așa cum a fost și până acum.

„le mulțumesc tututor colegilor pentru susține și pentru șansa de a candida pentru un nou mandat de parlamentar. Sunt și voi rămâne un parlamentar harnic, conectat la realitate, care își ine audiențele, este prezent peste tot în județ și este susținător al primarilor argeșeni. Ne-am luat angajamentul, alături de președintele PSD Argeș, Ion Mînzînă și de președintele executiv, Cristian Gentea, dar și de primarii social –democrații că vom readuce Argeșul pe primul loc. Așa vom face .” – declarat, la lansarea candidaturii, Simona Bucura Oprescu.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Directorul medical al Spitalului Județean Argeș, Costin Ștefan, va deveni consilier local PSD la Bascov: „Îmi voi pune toată priceperea în slujba cetățenilor”

Directorul medical al Spitalului Județean de Urgență Pitești, Costin Ștefan, urmează să depună în perioada următoare jurământul de consilier local PSD în comuna Bascov, după vacantarea unui mandat în Consiliul Local. Potrivit listei de candidați validată la alegerile locale, următorul supleant care va ocupa mandatul este Costin Ștefan. Venirea acestuia în Consiliul Local este privită […]

Citește mai mult...

Ioana Făcăleață: Mi-am depus astăzi demisia din funcția de prefect al județului Argeș, ca un gest de demnitate și de respect față de valorile în care cred.

Decizia PSD de a-și retrage miniștrii din Guvernul Bolojan și de a le solicita demisia secretarilor de stat și prefecților numiți politic a generat reacții imediate în teritoriu, inclusiv în județul Argeș. Actualul premier Ilie Bolojan nu mai beneficiază de sprijinul PSD în actul de guvernare și astfel prefectul Ioana Făcăleață a decis să își […]

Citește mai mult...

Adrian Bughiu acuză PNL Argeș de fake-news. ”Băieți, în loc să aruncați banii de prin consiliile de administrație de la societățile de stat pe care le căpușați pe campanii murdare, mai bine puneți mâna și munciți!”

Adrian Bughiu acuză PNL Argeș de fake-news. ”Băieți, în loc să aruncați banii de prin consiliile de administrație de la societățile de stat pe care le căpușați pe campanii murdare, mai bine puneți mâna și munciți!” Vicepreședintele Consiliului Județean Argeș și al PSD Argeș, Adrian Bughiu, a reacționat dur la adresa PNL Argeș, pe reprezentanții […]

Citește mai mult...