Grupul Renault prezintă azi versiunea de serie a primului model electric al Dacia – Spring, cel mai accesibil automobil electric din Europa.

 
În această seară, 15 octombrie 2020, Grupul Renault va prezenta în premieră versiunea de serie a Dacia Spring, primul automobil complet electric vândut sub brandul românesc. Conceptul acestui automobil a fost prezentat în luna martie a acestui an. Lansarea are loc la 2 ani de când Renault prezenta la Paris conceptul K-ZE destinat pieţelor emergente, acesta fiind şi ultimul automobil prezentat de Carlos Ghosn în calitate de preşedinte şi CEO al Grupului Renault. La acea vreme Ghosn declara că piaţa va decide dacă, cum, când şi sub ce brand va veni K-ZE în Europa, la întrebarea adresată de ZF cu privire la posibilitatea de a lansa în Europa crossoverul sub marca Dacia.
 
Sursa foto – Timpul.md

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Doliu la Hanul Românesc după trecerea în neființă a lui Luca Ștefan-Laurențiu

  Colectivul restaurantului Hanul Românesc anunță cu profundă tristețe trecerea în neființă a colegului Luca Ștefan-Laurențiu. Cei care l-au cunoscut și au lucrat alături de el îi vor păstra cu drag amintirea. Cei care doresc să îi aducă un ultim omagiu o pot face la capela Bisericii „Sfântul Nicolae” din Mărăcineni, unde este depus trupul […]

Citește mai mult...

Donație de aproximativ 60.000 de lei pentru patru spitale din Argeș

Arhiepiscopia Argeșului și Muscelului a donat produse de curățenie și materiale de igienă spitalelor din Pitești, Mioveni, Leordeni și Călinești. Valoarea totală a produselor oferite celor patru unități medicale este de aproximativ 60.000 de lei, potrivit Centrului Eparhial. Produsele vor fi folosite pentru curățarea și igienizarea spațiilor în care sunt îngrijiți pacienții. Acțiunea a fost […]

Citește mai mult...

MAYORE a deschis o nouă ciocolaterie și cofetărie în centrul Piteștiului

Ciocolateria și cofetăria MAYORE a inaugurat vineri, 6 noiembrie, o nouă locație pe strada „Victoriei” nr. 26, în zona pietonală din centrul Piteștiului, chiar lângă Primărie. La deschidere, primii 50 de vizitatori au primit câte un produs de patiserie din partea casei. Povestea MAYORE a început în 2011, sub numele de Ciocolateria „Iepurașul”, primul atelier […]

Citește mai mult...