Elevii de la Şcoala 16 din Piteşti au fost audiaţi de procurori.

Minorii au fost citați la Parchetul de pe lângă Judecătoria Pitești, unde a fost înregistrată o plângere depusă de reprezentanții unei organizații care luptă pentru drepturile copiilor cu dizabilități. Elevii s-au prezentat la audieri însoțiți de părinți.
Vă reamintim că în luna octombrie elevii unei clase a VII-a de la Școala 16 din Pitești au refuzat timp de trei zile să intre la ore, susţinând  că nu se simt în siguranță din cauza colegului lor, care i-ar fi amenințat în repetate rânduri cu acte de violență. Acțiunea copiilor a fost susținută și de părinți.
Protestul elevilor a încetat pe 20 octombrie, după o serie de demersuri făcute de reprezentanții tuturor instituțiilor abilitate.
CEDCD a depus plângere la Parchetul de pe lângă Judecătoria Pitești, pentru infracțiunile de șantaj și incitare la ură sau discriminare, conform prevederilor Codului penal, împotriva a patru părinți care au înțeles să își folosească proprii copii și colegii acestora ca instrumente de ură împotriva unui copil cu dizabilități
Pe 31 octombrie, elevul diagnosticat cu ADHD a revenit la cursuri însoțit de mama sa, nefiind înregistrate reacții ostile din partea colegilor. Băiatul participă doar trei ore pe zi la cursuri, atât el, cât și ceilalți elevi din clasă, beneficiind în continuare de consiliere psihologică.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Focul lui Sumedru, tradiția care adună comunitatea din Bradu

Focul lui Sumedru, tradiția care adună comunitatea din Bradu Primarul comunei Bradu, Dan Stroe, îi invită pe toți locuitorii să participe  duminică, 25 octombrie 2026, începând cu ora 17:00 la tradiționalul eveniment „Focul lui Sumedru”, care va avea loc la Baza Sportivă Bradu. Evenimentul, devenit o frumoasă tradiție locală, reunește an de an întreaga comunitate […]

Citește mai mult...

BRADU ARE FETE DE AUR! Trei medalii de aur pentru Gymnastic Star, C.S. Real Bradu, la competițiile din cadrul Campionatului European de Gimnastică Estetică din Bulgaria

Sportivii Gymnastic Star, C.S. Real Bradu, au obținut trei medalii de aur și un loc V la competițiile internaționale de gimnastică estetică de grup de la Samokov, Bulgaria, organizate în cadrul evenimentului care include Campionatul European 2026. Echipele categoriilor 4 la 6 ani, 8 la 10 ani mixt și 10 la 12 ani mixt au […]

Citește mai mult...

TSD Poiana Lacului, gest de solidaritate pentru o familie afectată de incendiu

Astăzi tinerii social-democrați din Poiana Lacului au participat la „Târgul Toamnei”, organizat de Școala Gimnazială Nr. 1 Poiana Lacului, în parteneriat cu Primăria comunei, condusă de primarul Valerică Spirea. Alături de Ioana Făcăleață, fost prefect al județului Argeș, prim-vicepreședintă OFSD Argeș și secretar general adjunct al Organizației Femeilor Social Democrate la nivel național, membrii TSD […]

Citește mai mult...