Obligația capitalului social minim o să dispară pentru SRL-uri

Societățile cu răspundere limitată (SRL) vor scăpa de obligația de a avea un capital social minim, iar transmiterea părților sociale către persoane din afara firmei se va face mult mai ușor, prevede un proiect de lege adoptat de Camera Deputaților și care va fi trimis curând șefului statului. Ca să se aplice, proiectul ce prevede modificarea Legii societăților 31/1990 mai trebuie doar promulgat prin decret prezidențial și publicat în Monitorul Oficial. O primă modificare din document este că SRL-urile nu vor mai fi obligate să aibă un capital social minim. În momentul de față, acest tip de firme trebuie să aibă un capital social de cel puțin 200 de lei, care să se dividă în părți sociale egale de minimum 10 lei. Potrivit inițiatorilor, capitalul social minim stabilit în prezent este atât de mic încât nu ajută realmente cu nimic, ci doar îngreunează procedura de înființare a SRL-urilor. Mai departe, același proiect prevede că părțile sociale vor putea fi transmise către persoane din afara societății în baza unor reguli interne, stabilite prin actul constitutiv. În prezent, acest lucru este permis numai dacă există o aprobare a asociaților ce reprezintă minimum trei pătrimi din capitalul social. Restricțiile actuale la transmiterea părților sociale către terți sunt excesive și nu fac altceva decât să complice inutil procedura și să încarce instanțele judecătorești, sunt de părere inițiatorii proiectului.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Doliu la Hanul Românesc după trecerea în neființă a lui Luca Ștefan-Laurențiu

  Colectivul restaurantului Hanul Românesc anunță cu profundă tristețe trecerea în neființă a colegului Luca Ștefan-Laurențiu. Cei care l-au cunoscut și au lucrat alături de el îi vor păstra cu drag amintirea. Cei care doresc să îi aducă un ultim omagiu o pot face la capela Bisericii „Sfântul Nicolae” din Mărăcineni, unde este depus trupul […]

Citește mai mult...

Donație de aproximativ 60.000 de lei pentru patru spitale din Argeș

Arhiepiscopia Argeșului și Muscelului a donat produse de curățenie și materiale de igienă spitalelor din Pitești, Mioveni, Leordeni și Călinești. Valoarea totală a produselor oferite celor patru unități medicale este de aproximativ 60.000 de lei, potrivit Centrului Eparhial. Produsele vor fi folosite pentru curățarea și igienizarea spațiilor în care sunt îngrijiți pacienții. Acțiunea a fost […]

Citește mai mult...

MAYORE a deschis o nouă ciocolaterie și cofetărie în centrul Piteștiului

Ciocolateria și cofetăria MAYORE a inaugurat vineri, 6 noiembrie, o nouă locație pe strada „Victoriei” nr. 26, în zona pietonală din centrul Piteștiului, chiar lângă Primărie. La deschidere, primii 50 de vizitatori au primit câte un produs de patiserie din partea casei. Povestea MAYORE a început în 2011, sub numele de Ciocolateria „Iepurașul”, primul atelier […]

Citește mai mult...