Orice dezvoltator imobiliar cu un profit anual de cel puțin 1 milion lei va ”transfera” 1% din acesta la Fondul de Solidaritate „Locuințe pentru tinerii români”, prin care va fi finanțat avansul necesar la creditele imobiliare ale tinerilor fără posibilități. Măsura este propusă într-o inițiativă legislativă adoptată prin vot, miercuri, de plenul Senatului. Pentru a intra în vigoare, proiectul mai trebuie adoptat de deputați și promulgat de șeful statului.
Inițiatorii propuseră inițial ca toate firmele, care în cea mai mare parte sunt private, să finanțeze Fondul de Solidaritate „Locuințe pentru tinerii români”. Astfel, proiectul prevedea inițial că ”societățile comerciale, care, la finalul ultimului an fiscal, au avut un profit brut minim de 1.000.000 lei, vor transfera 1% din acesta către Fondul de Solidaritate ’Locuințe pentru tinerii români’”. Din formularea legii reiese că 1% ar fi cotă din profitul brut, înainte de impozitare. Prin înființarea Fondului de Solidaritate „Locuințe pentru tinerii români” se urmărește ”susținerea tinerelor familii aflate la început de drum, încurajarea creșterii natalității și stimularea tinerilor de a ramâne în țară și chiar de a se stabili în mediul rural”. Astfel, Fondul ar urma să asigure finanțare tinerilor sub 35 de ani, căsătoriți, care pot să își achiziționeze o locuință în rate, dar nu au posibilitatea de a achita avansul. Ajuns în dezbaterea comisiilor de specialitate din Senat, proiectul a fost însă amendat astfel încât să nu mai vizeze toate firmele, ci doar dezvoltatorii imobiliari.
Cătălina Porumbel (Antena 3) a comentat ironic o postare a deputatei Alina Gorghiu, președinte al PNL Argeș: “Greu cu limba română” Șefa PNL Argeș scria că oamenii sunt “satului de incertitudini”. Voia să spună “sătui de incertitudini”. “ “Am discutat la ședință despre propunerea de premier desemnat, Eugen Tomac, despre situația politică, despre tensiunea socială, […]
Președintele României, Nicușor Dan, l-a desemnat joi, 4 iunie 2026, pe Eugen Tomac pentru funcția de prim-ministru, în urma consultărilor politice desfășurate la Palatul Cotroceni în vederea formării noului Guvern. În vârstă de 44 de ani, Eugen Tomac s-a născut la 21 iunie 1981 în localitatea Babele, raionul Ismail, regiunea Odesa, pe teritoriul actual al […]
Muzeul Golești a fost , în ultimii ani și continuă să fie, punctul forte de al culturii argeșene, polul de putere culturală și o instituție remarcabilă. S-a evidențiat în țară și în străinătate, a venit în fața publicului cu evenimente și manifestări culturale de excepție și continuă să impresioneze publicul educat și consumator de cultură […]