Oamenii din comuna Rociu merg pe mâna primarului Bălăşoiu şi a lui Ion Mînzînă

Întâlnire electorală la Rociu. Oamenii din comună au venit să îşi întâlnească candidaţii favoriţi şi să îi asigure de votul lor. Ca argument pentru alegerea pe care au făcut-o cei mai mulţi oamenii din această comună, a fost mandatul primarului Aurel Bălăşoiu, pe care oamenii îl consideră unul bun.

Ion Mînzînă, candidatul PSD la Consiliul Judeţean Argeş a spus că la Rociu se simte ca între prieteni şi că cele11 luni de guvernare liberală le-a ieşit pe sub nas tuturor oamenilor. A subliniat faptul că liberalii au fost în aceste luni orientaţi exclusiv către binele lor, nepăsându-le deloc de viaţa oamenilor cărora le-au luat dreptul de a-şi educa copiii, lăsând sălile de joc deschise doar pentru că unii dintre ei deţin astfel de firme.

La rândul său, deputatul Simona Bucura Oprescu şi-a exprimat indignarea faţă de politica de austeritate a liberalilor, care , odată ajunşi la putere, chiar şi prin mijloace neortodoxe, nu ştiu decât să taie veniturile oamenilor în favoarea propriilor venituri.

Alegerea este între partidul care a susţinut mereu creşterea nivelului de trai al oamenilor şi partidul care nu ştie decât să distrugă bunăstarea oamenilor – a precizat deputatul Bucura Oprescu.

Fostul subprefect de Argeş, Adrian Bughiu le-a spus oamenilor că celelalte partide nu au reuşit să aducă la Rociu un candidat performant şi bun cunoscător al administraţiei locale, care să fie capabil măcar să-l egaleze pe actualul primar PSD, Aurel Bălăşoiu. Bughiu a fost deseori în comuna Rociu în ultimii 20 de ani şi a declarat că a văzut toate schimbările la nivelul localităţilor  şi realizările primăriei.

Primarul Aurel Bălăşoiu le-a spus oamenilor  cu sinceritate faptul că orice primar are nevoie de o conducere favorabilă la Consiliul Judeţean Argeş, pentru a putea beneficia de sprijin financiar pentru proiectele sale. Experienţa ultimelor 11 luni cu liberalii la guvernare a demonstrat că banii sunt alocaţi preferenţial, pe criterii de apartenenţă de partid, deşi acest lucru este şi ilegal şi imoral pentru că subminează efectiv dezvolatarea unor comunităţi întregi prin aceste practici. Ca urmare, primarul Bălăşoiu le-a spus oamenilor că e nevoie de votul lor şi pentru Consiliul Judeţean Argeş, astfel încât comuna Rociu să îşi continue drumul spre dezvoltare. Aurel Bălăşoiu a regretat că, din cauza pandemiei, nu a putut să facă o dezbatere publică cu contra candidaţii săi în una din cele cinci case de cultură din Rociu pentru ca locuitorii comunei să nu mai fie supuşi unor minciuni din partea contra candidaţilor săi.

Articol comandat de Partidul Social Denocrat, Organizația Județeana Arges, cod unic de identificare mandatar financiar: 21200019, publicat de SC.CONTRA ATAC MEDIA ONLINE SRL.

 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Directorul medical al Spitalului Județean Argeș, Costin Ștefan, va deveni consilier local PSD la Bascov: „Îmi voi pune toată priceperea în slujba cetățenilor”

Directorul medical al Spitalului Județean de Urgență Pitești, Costin Ștefan, urmează să depună în perioada următoare jurământul de consilier local PSD în comuna Bascov, după vacantarea unui mandat în Consiliul Local. Potrivit listei de candidați validată la alegerile locale, următorul supleant care va ocupa mandatul este Costin Ștefan. Venirea acestuia în Consiliul Local este privită […]

Citește mai mult...

Ioana Făcăleață: Mi-am depus astăzi demisia din funcția de prefect al județului Argeș, ca un gest de demnitate și de respect față de valorile în care cred.

Decizia PSD de a-și retrage miniștrii din Guvernul Bolojan și de a le solicita demisia secretarilor de stat și prefecților numiți politic a generat reacții imediate în teritoriu, inclusiv în județul Argeș. Actualul premier Ilie Bolojan nu mai beneficiază de sprijinul PSD în actul de guvernare și astfel prefectul Ioana Făcăleață a decis să își […]

Citește mai mult...

Adrian Bughiu acuză PNL Argeș de fake-news. ”Băieți, în loc să aruncați banii de prin consiliile de administrație de la societățile de stat pe care le căpușați pe campanii murdare, mai bine puneți mâna și munciți!”

Adrian Bughiu acuză PNL Argeș de fake-news. ”Băieți, în loc să aruncați banii de prin consiliile de administrație de la societățile de stat pe care le căpușați pe campanii murdare, mai bine puneți mâna și munciți!” Vicepreședintele Consiliului Județean Argeș și al PSD Argeș, Adrian Bughiu, a reacționat dur la adresa PNL Argeș, pe reprezentanții […]

Citește mai mult...