Clubul CS Atletic Bradu, jucăria privată a lui Frătică, plătită cu bani publici

Primarul comunei Bradu, Dan Stroe continuă să fie atacat  de fostul primar Florin Frătică cu tot felul de acuzații, care odată analizate devine clar pentru toată lumea ilegalitățile făcute de Frătică.

Mai nou, Florin Frătică îl acuză pe Dan Stroe că a refuzat să mai dea bani publici unui club sportiv de drept privat, care a funcționat pe vremea când primăria era condusă de Frătică și alimenta cu banii brădenilor o afacere privată la care se pusese președinte însuși Frătică.

Primarul comunei Bradu, Dan Stroe a demonstrat fără drept de apel de ce nu a mai cheltuit banii brădenilor pe cluburi private.

„Am observat că fostul primar apare în presă cu tot felul de regrete despre CS Atletic Bradu, club sportiv de drept privat ce a fost finanțat de Primăria Bradu până când am preluat funcția de primar.

Ca să fie clar, acest club sportiv a fost creat pentru a servi intereselor fostului primar și ale apropiaților săi.

Așa cum reiese din actul constitutiv, președinte al clubului sportiv era chiar primarul în funcție de la acea vreme, această stare de incompatibilitate persistând mai bine de 10 ani. Așadar, primarul dădea bani publici la clubul privat unde era președinte.

Conform legislației în vigoare, pentru a primi finanțare de la bugetul local, trebuiau depuse programe sportive de către orice club privat interesat, iar în urma selecției de programe, clubul câștigător primea finanțare în proporție de 90% de la bugetul local, iar clubul se obliga să aducă o contribuție de 10%.

Timp de 9 ani, CS Atletic Bradu a fost singurul depunător de program sportiv, primind anual 6 miliarde de lei vechi, exclusiv pentru secția de fotbal. În tot acest timp, de club s-a ocupat Soare Cristinel, care era vicepreședinte, jucător, uneori antrenor, dar și consilier local și consilier personal al primarului.

Despre modul de cheltuire a banilor cu care era finanțat clubul nu se știu prea multe detalii, neexistând niciun control real din partea Primăriei sau a Consiliului Local.

Așa cum reiese din raportul Curții de Conturi, clubul a creat un prejudiciu bugetului local de 2 miliarde de lei vechi numai în perioada 2013-2016.

Mai mult, pe lângă prejudiciul creat prin activitatea clubului sportiv, ar mai trebui amintit faptul că sala de sport a fost închiriată ani la rând la negru, fără chitanță. Sute de milioane se duceau lunar în buzunarele anumitor persoane, în loc să meargă la bugetul local, așa cum se întâmplă din 2017, de când am preluat mandatul de primar.

De asemenea, am considerat că este de bun-simț să stopăm finanțarea acestui club de drept privat în condițiile date și am luat inițiativa înființării unui club de drept public, sub controlul total al Consiliului Local, care în prezent are funcționale mai multe ramuri: fotbal seniori, fotbal juniori, judo, gimnastică, dans și sport columbofil.

Cam așa stau lucrurile și cu acest subiect pe care fostul primar încearcă să îl exploateze acum electoral.” – a menționat primarul Dan Stroe

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Reamintire: Campanie de colectare GRATUITĂ a deșeurilor voluminoase și DEEE, în Pitești!

Salubritate 2000 S.A., organizează, în luna iunie, a doua campanie de colectare gratuită a deșeurilor voluminoase și DEEE, de anul acesta, pentru locuitorii municipiului Pitești. Campania se derulează începând de joi, 25 iunie, ora 14:00, până vineri, 26 iunie, ora 13:00. Piteștenii, persoane fizice, pot depozita deșeurile voluminoase, precum și deșeurile de echipamente electrice și […]

Citește mai mult...

Argeş. Restricții temporare de circulație pe DJ 659

Restricții temporare de circulație pe DJ 659 (Pitești – Bradu – Suseni – Gliganu de Sus – Bârlogu – Negrași – Mozăceni – limita jud. Dâmbovița)! Perioada: 8 iunie – 15 septembrie 2026 Regia Județeană de Drumuri Argeș informează că, în intervalul 8 iunie – 15 septembrie 2026, vor fi instituite restricții temporare de circulație […]

Citește mai mult...

Artistul argentinian Marcos Masetti aduce spectacolul „Slam Dunk” la PISTF 2026

În cadrul ediției 2026 a Pitești Street Theatre Festival, publicul este invitat sâmbătă, 6 iunie, de la ora 19:00, în Piața Primăriei Pitești, la spectacolul „Slam Dunk”, susținut de artistul stradal argentinian Marcos Masetti. Recunoscut pentru stilul său original și pentru energia spectacolelor sale, Marcos Masetti propune un show dinamic, care îmbină jongleriile spectaculoase, momentele […]

Citește mai mult...