Bebeluşii din Argeş au, în sfârşit, acces la vaccinuri

După o criză a vaccinurilor hexavalent şi BCG care a durat câteva luni cu riscurile de rigoare având în vedere că vaccinul BCG sau anti-tuberculoză se face în primele 6 săptămâni de viaţă, în Argeş au sosit de la Minsiterul Sănătăţii dozele de vaccin şi începând de astăzi pot fi efectuate campanile de vaccinare. De ce nu au fost timise până acum aceste vaccinuri deocamdată nu există un răspuns ferm din partea ministerului de resort însă se ştie cu exactitate că în Argeş, vaccinul BCG lipseşte din luna august. Să fie vreo legătură între campania electorală şi rezolvarea crizei vaccinurilor? Medicul pediatru, Viorel Enache, refuză să creadă că cineva ar fi atât de ticălos încât să se joace cu viaţa şi sănătatea miilor de copii doar din motive politice dar în politică totul este posibil. Rămâne totuşi întrebarea – de ce nu a fost posibilă vaccinarea copiilor până acum?

La DSP Argeş au fost trimise 3 200 de doze de vaccin BCG  şi 3 975 de doze de vaccin hexavalent .

Conform datelor statistice, în Argeş se nasc lunar circa 400 de copii  care trebuie imunizaţi împotriva tuberculozei în primele 6 săptămâni de viaţă iar vaccinul BCG lipseşte în judeţ din luna august. La un calcul simplu se poate vedea câţi copii au rămas nevaccinaţi din cauza sincopelor Minsiterului Sănătăţii . 

 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Focul lui Sumedru, tradiția care adună comunitatea din Bradu

Focul lui Sumedru, tradiția care adună comunitatea din Bradu Primarul comunei Bradu, Dan Stroe, îi invită pe toți locuitorii să participe  duminică, 25 octombrie 2026, începând cu ora 17:00 la tradiționalul eveniment „Focul lui Sumedru”, care va avea loc la Baza Sportivă Bradu. Evenimentul, devenit o frumoasă tradiție locală, reunește an de an întreaga comunitate […]

Citește mai mult...

BRADU ARE FETE DE AUR! Trei medalii de aur pentru Gymnastic Star, C.S. Real Bradu, la competițiile din cadrul Campionatului European de Gimnastică Estetică din Bulgaria

Sportivii Gymnastic Star, C.S. Real Bradu, au obținut trei medalii de aur și un loc V la competițiile internaționale de gimnastică estetică de grup de la Samokov, Bulgaria, organizate în cadrul evenimentului care include Campionatul European 2026. Echipele categoriilor 4 la 6 ani, 8 la 10 ani mixt și 10 la 12 ani mixt au […]

Citește mai mult...

TSD Poiana Lacului, gest de solidaritate pentru o familie afectată de incendiu

Astăzi tinerii social-democrați din Poiana Lacului au participat la „Târgul Toamnei”, organizat de Școala Gimnazială Nr. 1 Poiana Lacului, în parteneriat cu Primăria comunei, condusă de primarul Valerică Spirea. Alături de Ioana Făcăleață, fost prefect al județului Argeș, prim-vicepreședintă OFSD Argeș și secretar general adjunct al Organizației Femeilor Social Democrate la nivel național, membrii TSD […]

Citește mai mult...