Argeş: O singură localitate ar putea fi pe scenariul roşu pentru școli

 
   În 318 unităţi de învăţământ din judeţul Argeş anul şcolar va începe în scenariul verde, în 50 în scenariul galben şi în 104 într-un scenariu mixt galben-verde, o singură localitate fiind în situaţia în care ar putea fi aplicat scenariul roşu, potrivit unei informări prezentate miercuri în şedinţa Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă (CJSU).
 
Potrivit unui comunicat al Instituţiei Prefectului Argeş, 318 instituţii de învăţământ cu personalitate juridică sau structuri ale acestora au optat pentru scenariul verde, în care toţi elevii merg la şcoală, cu respectarea şi aplicarea tuturor normelor de protecţie.
 
Scenariul galben, care prevede participarea zilnică a tuturor preşcolarilor şi elevilor din învăţământul primar, a elevilor din clasele a VIII-a şi a XII-a, precum şi revenirea parţială, prin rotaţie de una-două săptămâni, a elevilor din celelalte clase de gimnaziu şi liceu, a fost însuşit de 50 de unităţi şcolare cu personalitate juridică sau structuri ale acestora. De asemenea, 104 unităţi şcolare cu personalitate juridică sau structuri ale acestora au optat prin consiliile de administraţie pentru un scenariu mixt: galben plus verde.
 
„În scenariul 3, sau scenariul roşu, toţi elevii vor face cursuri online. În judeţul Argeş o singură comună (Vedea) se află în probabilitatea începerii cursurilor pe scenariul roşu, dar la sfârşitul acestei săptămâni CJSU se va întruni într-o nouă şedinţă, întrucât focarul de la Spitalul de Psihiatrie Vedea se stinge în câteva zile, existând probabilitatea ca datele comunicate de INSP să se modifice în favoarea adoptării scenariilor 1 sau 2 şi pentru toate şcolile din comuna Vedea”, se menţionează în comunicat.
 
CJSU Argeş a mai aprobat desfăşurarea activităţilor cultural-educative în cadrul caselor de cultură şi altor asemenea aşezăminte culturale din judeţ.
 
De asemenea, s-a decis reevaluarea situaţiei spitalelor din municipiul Câmpulung Muscel, în contextul scăderii cazurilor de COVID-19 în judeţ.
 
„Având în vedere evoluţia favorabilă a situaţiei epidemiologice din judeţul Argeş, respectiv scăderea cazurilor persoanelor diagnosticate pozitiv şi, implicit, scăderea gradului de ocupare a paturilor din spitale destinate bolnavilor COVID-19 (…), respectiv Spitalul Municipal Câmpulung şi Spitalul de Pneumoftiziologie Câmpulung, s-a stabilit necesitatea unei reevaluări a necesarului de paturi COVID-19 şi non-COVID-19. Astfel, DSP Argeş trebuie să analizeze ce spitale, respectiv secţii ale acestora, vor rămâne în continuare destinate bolnavilor COVID-19 şi care dintre acestea se vor transforma în non-COVID-19”, se pecizează în comunicatul Instituţiei Prefectului Argeş.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Pietonala din centrul Piteștiului va fi reproiectată. Cristian Gentea pregătește unul dintre cele mai importante proiecte urbane ale orașului

Pietonala din centrul Piteștiului va fi reproiectată. Cristian Gentea pregătește unul dintre cele mai importante proiecte urbane ale orașului Primarul municipiului Pitești, Cristian Gentea, a anunțat că administrația locală își propune transformarea completă a zonei centrale, printr-un proiect urbanistic realizat împreună cu Ordinul Arhitecților din România. Potrivit edilului, procesul de consultare publică s-a încheiat, iar […]

Citește mai mult...

Concert vocal-instrumental la Casa Memorială „Dinu Lipatti”

Concert vocal-instrumental la Casa Memorială „Dinu Lipatti” Casa Memorială „Dinu Lipatti” a găzduit astăzi, 22 iulie 2026, un concert vocal-instrumental dedicat muzicii clasice, creației românești și repertoriului contemporan. Evenimentul a fost organizat de Muzeul Județean Argeș, instituție finanțată și subordonată de Consiliul Județean Argeș, și a avut ca scop punerea în valoare a Casei Memoriale […]

Citește mai mult...

Intervenții ale echipelor S.Ed.C. Mioveni după ploile abundente. Gurile de scurgere sunt verificate și curățate

Intervenții ale echipelor S.Ed.C. Mioveni după ploile abundente. Gurile de scurgere sunt verificate și curățate Ploile abundente din ultimele ore au determinat intervenția echipelor de la Servicii Edilitare pentru Comunitate Mioveni, care acționează pe teren pentru îndepărtarea apei acumulate pe carosabil și pentru deblocarea gurilor de scurgere. Echipele serviciului apă-canal sunt mobilizate pentru a asigura […]

Citește mai mult...