Comuna Bascov este tot mai aproape de standardele unui oraș

Comuna Bascov se află în plină dezvoltare și este una dintre comunele cu o creștere substanțială a numărului de locuitori, fiind căutată în special de cei care vor să scape de zgomotul, poluarea și aglomerația orașului.

Odată cu creșterea numărului de locuitor, cresc și nevoile comunității, iar primarul trebuie să găsească soluții pentru a satisface toate aceste nevoi.

Ca urmare, la Bascov a început construirea primei creșe din Bascov pentru ca locuitorii să aibă unde să își ducă copiii sub 3 ani. Pentru copiii mai mari, la Bascov funcționează grădinițe.

Conform proiectului, creșa de la Bascov este una modernă, dotată cu tot ceea ce e nevoie, iar construcția va fi finalizată într-un an.

Nu este singura investiție începută în acest cu termen de finalizare în anii care urmează . Primarul Gheorghe Stancu a încheiat o serie întreagă de proiecte și a demarat altele noi.

1.Modernizarea și reabilitarea drumului comunal Brăileni – Mica, cu termen finalizare februarie2021.
2.Amenajare trotuare pietonale pe DN 7 în satul Prislopu Mic, pe partea dreaptă, până la limita cu localitatea Drăganu. În prezent, se lucrează la documentația de licitație pentru execuție. Termenul stabilit este luna februarie 2021.
3.Construcția unui pod, în satul Scheau, peste pârâul Scheau. Lucrările sunt în derulare, cu termen de finalizare octombrie 2020.
4. Modernizarea și reabilitarea prin asfaltare și șanțuri betonate a străzilor Rotărești – Foraj, Pleașa, Păișești – Deal, pe lângă stația de pompare, Salcâmilor, Micșunele, Teiului, Mierlușești, Fermei, Lăbușești, Stejeret, Scheau, Stadionului, Glâmboc (legătura Rotărești – Foraj – Glâmboc Deal), str. Lacului. Au fost realizate etapele de licitaţie pentru studiu de fezabilitate şi pentru proiectare. Termenul de începere a lucrărilor este luna mai 2021.
5. Amenajare spații de joacă în următoarele zone: satul Scheau (școala), Valea Ursului (centru social), Glâmboc –Deal (troiță). Proiectul se află în faza de obţinere a avizelor de la PNDR Târgoviște. Termen pentru începerea lucrărilor – 25 august 2020.
6. Achiziționarea, reabilitarea și montarea indicatoarelor de străzi. 
# Extinderea rețea de gaze în Păișești – Deal. Acest proiect de anvergură se află în faza de obţinere a avizelor.  Lucrările vor începe în septembrie 2020.
7. Modernizarea și eficientizarea iluminatului public în toată comuna și zona blocurilor.
Documentația a fost înaintată la Ministerul Mediului în vederea obţinerii finanţării şi a primit aviz pozitiv. 
8. Modernizarea Bazei Sportive Bascov – Centru. Această investiţie va fi realizată cu fonduri de la Compania Naţională de Investiţii. Baza Sportivă va fi avea tribune cu o capacitate de 1800 locuri,  nocturnă, teren sintetic, grup cu vestiare, parcări, centru de agrement. Au fost parcurse următoarele etape: studiu fezabilitate; proiect tehnic; avize; licitație de proiectare și execuție. Se așteaptă avizul de la CNI București.

 9.Extindere sediu Primărie, Corpul nr. 2. Aceasta va presupune amenajarea de compartimente separate pentru taxe și impozite locale pe sate și străzi. A fost predat proiectul tehnic. Termen de începere a lucrărilor – aprilie 2021.

 

Articol comandat de Partidul Social Denocrat, Organizația Județeana Arges, cod unic de identificare mandatar financiar: 21200019, publicat de SC.CONTRA ATAC MEDIA ONLINE SRL.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Doliu la Hanul Românesc după trecerea în neființă a lui Luca Ștefan-Laurențiu

  Colectivul restaurantului Hanul Românesc anunță cu profundă tristețe trecerea în neființă a colegului Luca Ștefan-Laurențiu. Cei care l-au cunoscut și au lucrat alături de el îi vor păstra cu drag amintirea. Cei care doresc să îi aducă un ultim omagiu o pot face la capela Bisericii „Sfântul Nicolae” din Mărăcineni, unde este depus trupul […]

Citește mai mult...

Donație de aproximativ 60.000 de lei pentru patru spitale din Argeș

Arhiepiscopia Argeșului și Muscelului a donat produse de curățenie și materiale de igienă spitalelor din Pitești, Mioveni, Leordeni și Călinești. Valoarea totală a produselor oferite celor patru unități medicale este de aproximativ 60.000 de lei, potrivit Centrului Eparhial. Produsele vor fi folosite pentru curățarea și igienizarea spațiilor în care sunt îngrijiți pacienții. Acțiunea a fost […]

Citește mai mult...

MAYORE a deschis o nouă ciocolaterie și cofetărie în centrul Piteștiului

Ciocolateria și cofetăria MAYORE a inaugurat vineri, 6 noiembrie, o nouă locație pe strada „Victoriei” nr. 26, în zona pietonală din centrul Piteștiului, chiar lângă Primărie. La deschidere, primii 50 de vizitatori au primit câte un produs de patiserie din partea casei. Povestea MAYORE a început în 2011, sub numele de Ciocolateria „Iepurașul”, primul atelier […]

Citește mai mult...