CNSU a decis ce restaurante se deschid: În judeţele unde în ultimele 14 zile sunt mai puţin de 1,5 cazuri de infectare la 1.000 de locuitori

 
Restaurantele şi cafenelele se redeschid în interior din 1 septembrie în judeţele unde incidenţa cumulată a cazurilor în ultimele 14 zile este de maximum 1,5/1.000 de locuitori, a decis Comitetul Naţional pentru Situaţii de Urgenţă. La evenimentele private în spaţiu închis pot participa 50 de persoane, iar la cele în aer liber – 100. În aceleaşi condiţii referitoare la incidenţa cazurilor, organizarea şi desfăşurarea activităţii cinematografelor, instituţiilor de spectacole şi/sau concerte este permisă, fără a depăşi 50 % din capacitatea maximă a spaţiului.
 
„Cele mai importante prevederi ale acestei hotărâri sunt:
 
– redeschiderea începând cu data de 1 septembrie 2020 a restaurantelor şi cafenelelor în interiorul clădirilor, inclusiv în cazul unităţilor de cazare, în judeţele unde incidenţa cumulată a cazurilor în ultimele 14 zile este mai mică sau egală de 1,5/1.000 de locuitori;
 
– limitarea la nivel naţional a programului de funcţionare a teraselor între orele 06.00-24.00;
 
– creşterea numărului de persoane care pot participa la evenimente private la 50 în spaţiu închis, respectiv 100 în spaţiu deschis;
 
– actualizarea listei ţărilor şi zonelor cu risc epidemiologic ridicat”, a arătat sursa citată.
 
Restaurantele şi cafenelele se redeschid în interior din 1 septembrie în judeţele unde incidenţa cumulată a cazurilor în ultimele 14 zile este de maximum 1,5/1.000 de locuitori/ La evenimentele private în spaţiu închis pot participa 50 de persoane
 
De asemenea, se stabileşte că, în judeţele respective, Comitetele Judeţene pentru Situaţii de Urgenţă pot decide restricţionarea sau închiderea activităţii operatorilor economici dintr-o anumită localitate, din zona de competenţă, dacă incidenţa cumulată a cazurilor din această localitate, în aceeaşi perioadă de timp, trece peste pragul de 1,5/1.000 de locuitori. Totodată, Comitetele Judeţene pentru Situaţii de Urgenţă din judeţele unde incidenţa cumulată a cazurilor în ultimele 14 zile este mai mare de 1,5/1.000 de locuitori pot decide reluarea activităţii operatorilor economici dintr-o anumită localitate, din zona de competenţă, dacă incidenţa cumulată a cazurilor din această localitate, în aceeaşi perioadă de timp, este mai mică sau egală cu 1,5/1.000 de locuitori.
 
Comitetele Judeţene pentru Situaţii de Urgenţă din judeţele unde incidenţa cumulată a cazurilor în ultimele 14 zile este mai mică sau egală de 1,5/1.000 de locuitori pot decide restricţionarea activităţii restaurantelor şi cafenelelor din interiorul hotelurilor, pensiunilor sau altor unităţi de cazare, dintr-o anumită localitate, din zona de competenţă, dacă incidenţa cumulată a cazurilor din această localitate, în aceeaşi perioadă de timp, trece peste pragul de 1,5/1.000 de locuitori”, se arată în hotărâre.
 
Documentul prevede că se aprobă desfăşurarea activităţii cu publicul a operatorilor economici licenţiaţi în domeniul jocurilor de noroc, în judeţele unde incidenţa cumulată a cazurilor în ultimele 14 zile este mai mică sau egală de 1,5/1.000 de locuitori.
 
CNSU a menţinut măsura privind suspendarea activităţii cluburilor, discotecilor şi a barurilor în interiorul clădirilor.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Doliu la Hanul Românesc după trecerea în neființă a lui Luca Ștefan-Laurențiu

  Colectivul restaurantului Hanul Românesc anunță cu profundă tristețe trecerea în neființă a colegului Luca Ștefan-Laurențiu. Cei care l-au cunoscut și au lucrat alături de el îi vor păstra cu drag amintirea. Cei care doresc să îi aducă un ultim omagiu o pot face la capela Bisericii „Sfântul Nicolae” din Mărăcineni, unde este depus trupul […]

Citește mai mult...

Donație de aproximativ 60.000 de lei pentru patru spitale din Argeș

Arhiepiscopia Argeșului și Muscelului a donat produse de curățenie și materiale de igienă spitalelor din Pitești, Mioveni, Leordeni și Călinești. Valoarea totală a produselor oferite celor patru unități medicale este de aproximativ 60.000 de lei, potrivit Centrului Eparhial. Produsele vor fi folosite pentru curățarea și igienizarea spațiilor în care sunt îngrijiți pacienții. Acțiunea a fost […]

Citește mai mult...

MAYORE a deschis o nouă ciocolaterie și cofetărie în centrul Piteștiului

Ciocolateria și cofetăria MAYORE a inaugurat vineri, 6 noiembrie, o nouă locație pe strada „Victoriei” nr. 26, în zona pietonală din centrul Piteștiului, chiar lângă Primărie. La deschidere, primii 50 de vizitatori au primit câte un produs de patiserie din partea casei. Povestea MAYORE a început în 2011, sub numele de Ciocolateria „Iepurașul”, primul atelier […]

Citește mai mult...