Acuzaţii de mită electorală în comuna Popeşti

Oamenii din Popeşti care şi-au înscris terenurile în asociaţia agricolă Agro Ideal Concept SRL , condusă de nepotul fostului primar, Mircea Barbu, care candidează la aceste alegeri din partea PNL, sunt revoltaţi de faptul că li se promite o cotă mai mare de produse agricole pentru terenurile arendate numai dacă îl votează pe unchiul liberal Mircea Barbu.

Oamenii povestesc faptul că în fiecare an, de la asciaţie, primesc o cotă de produse pentru fiecare hectare băgat în asociaţie. Ei nu doresc sub nicio formă să fie implicaţi în vreun matrapalzâc, pentru că ştiu că anul acesta, producţia nu a fost prea bună din cauza ploilor şi s-au luat despăgubiri din bani de la stat. Pe scurt, nepotul Ţărcomnicu Teodor Aurelian, oferă o cotă mult mai mare, dar cu condiţia ca toţi cei care au pământurile în asociaţie să voteze cu unchiul liberal, Mircea Barbu.

Mircea Barbu a mai fost primar la Popeşti, iar în timpul mandatului său, Curtea de Conturi a găsit mari nereguli legate fix de procesul de arendare, proces din care parte şi nepotul Adrian Ţărcomnicu.

Actualul primar a modificat complet modalitatea de înregistrare a contractelor de arendă, pentru că, potrivit Curţii de Conturi acest proces era atât de alambicat încât nimeni nu putea să verifice dacă terenurile pentru care se luau subvenţii de la stat sunt cu adevărat cultivate.

Cine credeţi că a fost cel mai lovit de modificările aduse modalităţii de înregistrare a contractelor de arendă?

Pai fix nepotul candidatului PNL la primăria Popeşti, despre care se poate spune, fără să greşim , că oferă produse agricole drept mită electorală.

Candidatul liberalilor la Primăria Popeşti, Mircea Barbu este acelaşi personaj care în 2011, fiind primar în exerciţiu , căruia i s-a făcut plângere la DNA pe motiv că a atribuit contracte publice fără licitaţie, punându-şi cuscrul ca singur diriginte de şantier.

Acum, liberalul Mircea Barbu, sperând că lumea a uitat trecutul său în care neamul său profita din plin de banii publici, vrea un nou mandat, căci numai aşa şi el şi nepotul şi restul neamului ar putea reveni la bunăstarea de altădată.

Sursa foto Jurnalul de Arges

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Elena Iagăr a descoperit trombonul. Asta, după ce a trombonit o mulțime de oameni care i-au întins o mână!

Elena Iagăr, fost director al Școlii Populare de Arte și Meserii Pitești, trecută prin PSD și aterizată în PNL, schimbă registrul și s-a îndreaptat spre Academia Națională de Muzică „Gheorghe Dima” din Cluj-Napoca, acolo unde s-a înscris la clasa de trombon. Un curs perfect pentru o femeie care la viața ei a trombonit o mulțime […]

Citește mai mult...

Cristian Gentea, mesaj special la începerea noului an școlar în Pitești

Cristian Gentea, mesaj special la începerea noului an școlar în Pitești Noul an școlar începe la Pitești cu investiții importante în infrastructura educațională, dar și cu un mesaj adresat elevilor, părinților și profesorilor. Primarul municipiului Pitești, Cristian Gentea, a vorbit astăzi despre transformările din școlile orașului și despre responsabilitatea administrației de a crea condiții cât […]

Citește mai mult...

Revoltă în AUR! Piperea, Lulea și Murad contestă conducerea lui George Simion

Revoltă în AUR! Piperea, Lulea și Murad contestă conducerea lui George Simion Tensiunile din interiorul AUR par să fi ieșit la suprafață. Gheorghe Piperea, Marius Lulea și Mohammad Murad, trei nume importante ale partidului, au lansat critici la adresa modului în care este condusă formațiunea de George Simion, reclamând lipsa de transparență și faptul că […]

Citește mai mult...