
PNL Argeș aruncă în jocul electoral toate armele murdare, de la dezinformare, la manipulare, minciuni, propagandă falsă și tot arsenalul la care apelează cei care nu au nicio realizare, dar vor să câștige alegeri.
Așa s-a întâmplat și cu una din declarațiile de zilele trecute ale lui Adrian Miuțescu, al cărui pupil, Sorin Apostoliceanu , e departe de a câștiga încrederea piteștenilor, care s-au prins că Apostoliceanu a fugit după ciolan.
Așadar, Miuțescu îl acuza pe Gentea că își face campanie electorală prin oraș, după ora 17, adică după ce termina programul de lucru. Ei, domnule Miuțescu, providența nu v-a iertat minciuna și astăzi am dat peste primarul PNL al comunei Bârla la mituit de votanți prin comună dis de dimineată, când edilul trebuia să fie la primărie, de unde încasează salariul baban din bani publici.
Primarul liberal era însă prin comună să –i convingă pe oameni cu o șapcă să-l mai aleagă o dată. Noi nu credem că oamenii din Bârla își dau votul pe o biată șapcă, așa cum a dat șeful dvs, domnule Miuțescu, președintele Iohannis, resurse naturale americanilor pe o șapcă. Colegul dvs de partid, primarul din Bârla, îi cam subestimează pe locuitorii comunei pe care crede că-i duce de nas cu șapcă, fie ea și inscripționată cu sigla PNL.
Nu s-a mulțumit primarul liberal să –și facă propagandă în interes personal în timpul programului. Întrebat de ce nu e la muncă, primarul a dat-o pe concediu. Dar să vedeți ce n-ați văzut, domnule Miuțescu. Cererea de concediu a primarului nu apărea nicăieri, iar la sediul primăriei, vicele duhnea serios a băutură, instruit fiind de primar să susțină aceiași minciună cu concediul de odihnă. Ce nu a mai putut face primarul a fost să anunțe toți angajații primăriei, care nu știau nimic nici de minciunica primarului liberal. Așa că, oamenii aui spus cinstit că primarul o să vină la muncă, dar un pic mai târziu. Nici vicele nu i-a putut susține minciuna primarului, căci cererea de concediu lipsea cu desăvârșire din registru. Altfel, primarul încasează lunat un salariu baban de la oamenii cărora le oferea câte-o șapcă sperând ca acest accesoriu că înlocuiască lipsa realizărilor.



