Primarul de la Bradu își vede de interesele comunei

 Dan Stroe, primarul comunei Bradu, face ceea ce a făcut și până acum – trage să finalizeze proiectele aflate în derulare și să caute finanțări pentru proiecte viitoare. Dan Stroe îi consideră pe brădeni oameni suficient de deștepți să meargă alături de cei care fac și nu cu cei care nu știu decât să facă multă zarvă pentru nimic. Ca urmare, la Bradu au finalizate lucrările de asfaltare pe strada Liliacului și sunt la un pas de a fi finalizate lucrările la canalizarea pluvială de pe strada  Principală până la Aleea Neajlovului. Tot în această zonă sunt pe punctul de a începe lucrările de amenajare a trotuarelor.

Primarul Dan Stroe a anunțat că pentru canalizare pluvială pentru strada Principală pe porțiunile Târg – Valea Geamăna, strada Preot Gh. Ionescu – fostul CAP, au fost deja semnate contractele, iar lucrările încep în scurt timp. Și aici sunt prinse și lucrările de amenajare a trotuarelor.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Vernisaj IconArT 2026, în Piața Primăriei Pitești!

Cea de-a VI-a ediție a atelierului „IconArT – Artă tradițională iconografică” s-a încheiat joi seară, în Piața Primăriei, prin vernisajul expoziției care reunește icoanele pictate de cei peste 40 de copii participanți. Alături de micii artiști, la vernisaj au participat reprezentanți ai Primăriei Municipiului Pitești și ai Centrului Cultural Pitești, profesoarele care i-au îndrumat – […]

Citește mai mult...

Noi cursuri, noi pasiuni de descoperit la Centrul Cultural Mioveni!

13 cursuri gratuite pentru copii și adolescenți, cu noi oportunități de a învăța, de a crea și de a-și dezvolta talentul. În acest an școlar, oferta Centrului Cultural Mioveni se îmbogățește cu noi cursuri și noi posibilități pentru copiii și adolescenții din oraș. Ne dorim ca fiecare copil să poată descoperi ceea ce îi place, […]

Citește mai mult...

Argeșul își prezintă tradițiile și frumusețile la Festivalul PRISPA de la Brașov!

În acest weekend, Consiliul Județean Argeș și Centrul „Doina Argeșului” participă la Festivalul PRISPA, eveniment dedicat tradițiilor, comunităților și valorilor românești, desfășurat în Piața Sfatului din Brașov. Argeșul își va spune povestea prin port popular, obiecte tradiționale, meșteșuguri și prin promovarea celor mai frumoase locuri ale județului. „La stand vor fi prezenți meșterii populari Flory […]

Citește mai mult...