
Primarul comunei Priboieni, Sorin Lupu a făcut o serie de declarații publice prin care își arogă merite pentru proiectele altora. În încercarea de a manipula opinia publică, lăsându-i impresia că el este singurul care ar avea merite, primarul Sorin Lupu dezinformează, de fapt. Cel puțin așa reiese din declarațiile contracandidatului său, Gheorghe Tudosoiu.
Primarul Lupu se bate cu cărămida în piept că rețeaua de alimentare cu apă și canal ar fi meritul său, numai că Gheorghe Tudosoiu îi atrage atenția primarului că încă din 2008 în comuna Priboieni există o rețea de alimentare cu apă în lungime de 12 kilometri , cu două foraje și două bazine de colectare pentru care primele demersuri guvernamentale le-a făcut fostul primar al comunei, Nica, în timp ce implementarea proiectului a fost făcută de primarul Catrina. Tot atunci a fost transformată rețeaua stradală în rețea cu branșanți individuali. Adică, pe scurt, primarul Sorin Lupu se împaunează cu meritele altora, pentru că, timp de 12 ani de când ocupă postul de primar nu prea a realizat lucruri mărețe pentru comunitate.
Gheorghe Tudosoiu îi mai atrage atenția primarului Sorin Lupu că și în cazul școlilor își atribuie meritele altora, aducându-i aminte că unitățile de învățământ din Priboieni au fost reabilitate, modernizate și dotate în perioada 2004 -2008.
Tudosoiu spune că la 10 ani de la implementarea acestor proiecte de reabilitare școli și grădinițe, primarul Sorin Lupu bagă mâna adânc în banii publici pentru a face și el un proiect deja făcut de alții. Cheltuiește sume mari de bani să reabiliteze, vezi Doamne, școlile și grădinițele care fuseseră deja reabilitate și modernizate de cei de dinaintea lui. Nu spune însă câți elevi mai frecventează școlile din Priboieni, aceștia alegând să meargă către unități școlare performante din alte localități.
Nici reabilitarea căminului cultural nu este chiar meritul lui Sorin Lupu și demonstrează acest lucru,Gheorghe Tudosoiu, care atrage atenția primarului că a folosit bani publici pentru lucrările de reabilitate a instituției, numai că acest cămin cultural nu este folosit nici de copii, nici de locuitorii comunei care au dat banii pentru lucrări, ci de un prieten al primarului Sorin Lupu care, ce să vezi, a pus stăpânire, cu acordului primarului Lupu, și pe parcul comunal,în care, fără să plătească nimic, amicul lui Lupu și-a făcut o construcție pe domeniul public, pe care o folosește în interes personal. Așadar, a reabilitat primarul Lupu căminul cultural, doar că nu pentru comunitate, ci pentru interese personale ale prietenilor lui.
Gheorghe Tudosoiu desființează și asfaltările cu care primarul scoate ochii oamenilor, uitând să spună că și proporția de 85% din drumurile asfaltate nu reprezintă meritul lui Sorin Lupu, 9 kilometri de drumuri comunale fiind asfaltate încă din 2008. Rând pe rând, realizările primarului din Priboieni cad ca niște plăcuţe de domino, căci la baza lor edilul nu a spus adevărul , ci declarații mincinoase pe care, iată, alții le dau la o parte foarte ușor.
Se pare că nicio laudă a primarului nu stă în picioare, căci spunea primarul Lupu că , mort de grija producătorilor agricoli, a construit o piață agro alimentară, în care nu intră decât comercianții de produse lactate, în timp ce locuitorul obișnuit din Priboieni e nevoit să-și pună marfa tot pe stradă, deși a plătit din banii lui la facerea acestei piețe. Și dacă tot au doar ei acces într-o unitate publică, comercianții de brânză nu plătesc nicio taxă pentru că ocupă un spațiu public, sfindând astfel, toți locuitorii comunei care achită taxe și impozite și din banii cărora se mai face câte o investiție cu dedicație.
Așadar, oamenii din Priboieni, care au uitat de mandatul zero al primarului lor, Sorin Lupu, au avut ocazia să vadă că edilul , în lipsa unor performanțe și realizări proprii, încearcă să le ia votul pe meritul altora.



