Preșcolarii și elevii din învățământul primar vor primi de anul aceste tichete pentru ”Școală după școală”

Președintele Iohannis a promulgat un proiect de lege care prevede ca, începând cu anul școlar 2020-2021, statul să finanțeze de la buget programul „Școala după școală” pentru preșcolarii și elevii de până în clasa a IV-a, inclusiv, prin acordarea de tichete educaționale. În prezent, valoarea acestora ar fi de 400 lei lunar/copil, dar dacă un alt proiect de lege va trece și de Parlament, un tichet ar putea ajunge la 960 lei.  În Senat, camera deciozională a Parlamentului pentru domeniul educației, proiectul a trecut cu votul unanim al senatorilor prezenț la finele lunii iulie. Pandemia Covid-19 transformă comerțul. Inițiatorii și-au argumentat proiectul prin faptul că ar reduce abandonul școlar și ar încuraja cuprinderea tuturor elevilor în sistemul de învățământ, pe de o parte, cât și stimularea părintelui sau reprezentantului legal al copilului să se reîntoarcă pe piața forței de muncă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Pietonala din centrul Piteștiului va fi reproiectată. Cristian Gentea pregătește unul dintre cele mai importante proiecte urbane ale orașului

Pietonala din centrul Piteștiului va fi reproiectată. Cristian Gentea pregătește unul dintre cele mai importante proiecte urbane ale orașului Primarul municipiului Pitești, Cristian Gentea, a anunțat că administrația locală își propune transformarea completă a zonei centrale, printr-un proiect urbanistic realizat împreună cu Ordinul Arhitecților din România. Potrivit edilului, procesul de consultare publică s-a încheiat, iar […]

Citește mai mult...

Concert vocal-instrumental la Casa Memorială „Dinu Lipatti”

Concert vocal-instrumental la Casa Memorială „Dinu Lipatti” Casa Memorială „Dinu Lipatti” a găzduit astăzi, 22 iulie 2026, un concert vocal-instrumental dedicat muzicii clasice, creației românești și repertoriului contemporan. Evenimentul a fost organizat de Muzeul Județean Argeș, instituție finanțată și subordonată de Consiliul Județean Argeș, și a avut ca scop punerea în valoare a Casei Memoriale […]

Citește mai mult...

Intervenții ale echipelor S.Ed.C. Mioveni după ploile abundente. Gurile de scurgere sunt verificate și curățate

Intervenții ale echipelor S.Ed.C. Mioveni după ploile abundente. Gurile de scurgere sunt verificate și curățate Ploile abundente din ultimele ore au determinat intervenția echipelor de la Servicii Edilitare pentru Comunitate Mioveni, care acționează pe teren pentru îndepărtarea apei acumulate pe carosabil și pentru deblocarea gurilor de scurgere. Echipele serviciului apă-canal sunt mobilizate pentru a asigura […]

Citește mai mult...