Atât pensionarii din sistemul public, cât și cei din sistemul militar pot beneficia, dacă pensiile pe care le primesc sunt foarte mici, de o indemnizație socială pentru pensionari, cunoscută și sub numele de pensie minimă garantată. După cum stabilește o ordonanță oficializată în recent, de luna viitoare se vor majora, cu 14%, atât punctul de pensie, cât și pensia minimă. De la 1 septembrie, nivelul pensiei minime va crește cu 14% și va ajunge la 800 de lei, de la 704 lei, cât este în prezent, potrivit ordonanței de urgență a Guvernului nr. 135/2020. Valoarea actuală a pensiei minime a fost stabilită la sfârșitul lui 2018, dar se aplică începând din septembrie 2019. Așadar, la fix un an de la anterioara creștere, pensia minimă se majorează din nou. Același act normativ (OUG 135/2020) stabilește, totodată, și majorarea punctului de pensie tot cu 14%, acesta urmând să ajungă, din 1 septembrie, la valoarea de 1.442 de lei.
19 septembrie – Ziua de Curățenie Națională 2026, la Pitești! Piteștiul se implică din nou într-unul dintre cele mai importante demersuri civice dedicate unui mediu mai curat! Sâmbătă, 19 septembrie 2026, orașul nostru se alătură celei mai ample mișcări civice din România – Ziua de Curățenie Națională, organizată de Let’s Do It, România! “TU CE […]
Au început pregătirile pentru Simfonia Lalelelor, ediția 50. Anul acesta se plantează, în Pitești, 600.000 de bulbi de lalea. „Am început să lucrăm deja pentru Simfonia Lalelelor 50! În Lunca Argeșului, angajații Salpitflor pregătesc solul și chiar au plantat primii bulbi de lalele! Vom construi, în apropierea fostului amfiteatru și o clădire – pavilion expozițional […]
Bursa Locurilor de Muncă pentru Absolvenți în Argeș Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Argeș vă invită să participați vineri, 9 octombrie 2026, la BURSA LOCURILOR DE MUNCĂ PENTRU ABSOLVENȚI, eveniment dedicat sprijinirii absolvenților de învățământ – promoția 2026, precum și tuturor persoanelor aflate în căutarea unui loc de muncă, care doresc să se […]