Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat legea potrivit căreia nu pot ocupa funcţii didactice persoanele condamnate penal definitiv pentru infracţiuni contra persoanei, săvârşite cu intenţie, în împrejurări legate de exercitarea profesiei, conform Agerpres.
Conform unui comunicat transmis de Administraţia Prezidenţială, preşedintele a semnat joi decretul privind promulgarea Legii pentru modificarea şi completarea Legii educaţiei naţionale nr. 1/2011 (PL-x 660/16.12.2019).
Pe 21 iulie, plenul Senatului a adoptat proiectul de lege potrivit căruia nu pot ocupa o funcţie didactică, didactică auxiliară sau o funcţie de conducere, de îndrumare şi de control persoanele condamnate penal definitiv pentru infracţiuni contra persoanei, săvârşite cu intenţie, în împrejurări legate de exercitarea profesiei, până la intervenirea unei situaţii care înlătură consecinţele condamnării.
Propunerea legislativă are ca obiect de reglementare modificarea Legii educaţiei naţionale, în sensul instituirii interdicţiei de a ocupa anumite categorii de funcţii în învăţământul preuniversitar sau în învăţământul universitar pentru persoanele condamnate penal definitiv la pedepse privative de libertate pentru infracţiuni săvârşite cu intenţie.
„Nu pot ocupa o funcţie didactică, didactică auxiliară sau o funcţie de conducere, de îndrumare şi de control persoanele condamnate penal definitiv pentru infracţiuni contra persoanei săvârşite cu intenţie în împrejurări legate de exercitarea profesiei până la intervenirea unei situaţii care înlătură consecinţele condamnării”, se arată în proiectul de lege.
Această iniţiativă legislativă a fost adoptată tacit de Camera Deputaţilor, Senatul fiind for decizional.
Dorim să transmitem tuturor piteştenilor care astăzi îşi sărbătoresc ziua onomastică urările noastre de sănătate şi mult spor în tot ceea ce îşi propun să ducă la îndeplinire. Fie ca Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil să îi ocrotească pe toţi cei cărora le sunt patroni spirituali! La mulţi ani! Conducerea PSD Piteşti
În zi de mare sărbătoare a ortodoxiei, tuturor celor care poartă numele Sfinților Arhangheli Mihail si Gavriil le urez multă sănătate, fericire și multe bucurii în familie! Această zi să vă deschidă poarta unui viitor plin de succese și realizări, iar Sfântul al cărui nume îl purtați să vă ocrotească și să vă călăuzească mereu! […]
Colectivul restaurantului Hanul Românesc anunță cu profundă tristețe trecerea în neființă a colegului Luca Ștefan-Laurențiu. Cei care l-au cunoscut și au lucrat alături de el îi vor păstra cu drag amintirea. Cei care doresc să îi aducă un ultim omagiu o pot face la capela Bisericii „Sfântul Nicolae” din Mărăcineni, unde este depus trupul […]