Guvernul se împrumută 500 milioane euro de la BIRD

Deși era reticent în privința eliminării celor 102 taxe considerate de PSD o împovărare inutilă a cetățenilor, premierul Dacian Cioloș se îndatorează, lăsând plata “ratelor” în grija altora. Astfel, România va semna un acord de împrumut cu Banca Internațională pentru Reconstrucție și Dezvoltare, în valoare de 500 de milioane de euro, potrivit unui memorandum discutat în ședința de guvern de astăzi. Este al doilea împrumut pentru politici de dezvoltare privind eficientizarea finanțelor publice și creșterea economică (DPL 2), după cel de 750 de milioane de euro semnat în 2014.

Împrumutul va fi acordat pe o perioadă de 20 ani, la o dobândă egală cu rata dobânzii EURIBOR la 6 luni + o marjă fixă (marja indicativă actuală este de 1,5%), urmând a fi rambursat într-o singură tranșă, în anul 2036.

Data limită de tragere a împrumutului este 31 decembrie 2017, iar împrumutul se va trage de către Ministerul Finanțelor Publice în contul în euro al acestuia deschis la BNR. Sumele vor fi utilizate pentru finanțarea deficitului bugetului de stat și refinanțarea datoriei publice guvernamentale, conform legislației privind datoria publică.

 

Potrivit specificului acestui instrument de finanțare, împrumuturile DPL sunt contractate în baza îndeplinirii de partea română, anterior demarării negocierii, a unor acțiuni preliminare convenite cu banca.  Măsurile de reformă aferente acestui împrumut se referă, în principal, la îmbunătățirea sistemului de asistenta socială, a managementului şi a performanțelor întreprinderilor de stat, a funcționării pieței de energie, măsuri privind cadastrul şi publicitatea imobiliară, precum și politica de prevenire și combatere a efectelor schimbărilor climatice. Toate aceste măsuri s-au concretizat prin aprobarea unor acte normative în domeniile de referință.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Focul lui Sumedru, tradiția care adună comunitatea din Bradu

Focul lui Sumedru, tradiția care adună comunitatea din Bradu Primarul comunei Bradu, Dan Stroe, îi invită pe toți locuitorii să participe  duminică, 25 octombrie 2026, începând cu ora 17:00 la tradiționalul eveniment „Focul lui Sumedru”, care va avea loc la Baza Sportivă Bradu. Evenimentul, devenit o frumoasă tradiție locală, reunește an de an întreaga comunitate […]

Citește mai mult...

BRADU ARE FETE DE AUR! Trei medalii de aur pentru Gymnastic Star, C.S. Real Bradu, la competițiile din cadrul Campionatului European de Gimnastică Estetică din Bulgaria

Sportivii Gymnastic Star, C.S. Real Bradu, au obținut trei medalii de aur și un loc V la competițiile internaționale de gimnastică estetică de grup de la Samokov, Bulgaria, organizate în cadrul evenimentului care include Campionatul European 2026. Echipele categoriilor 4 la 6 ani, 8 la 10 ani mixt și 10 la 12 ani mixt au […]

Citește mai mult...

TSD Poiana Lacului, gest de solidaritate pentru o familie afectată de incendiu

Astăzi tinerii social-democrați din Poiana Lacului au participat la „Târgul Toamnei”, organizat de Școala Gimnazială Nr. 1 Poiana Lacului, în parteneriat cu Primăria comunei, condusă de primarul Valerică Spirea. Alături de Ioana Făcăleață, fost prefect al județului Argeș, prim-vicepreședintă OFSD Argeș și secretar general adjunct al Organizației Femeilor Social Democrate la nivel național, membrii TSD […]

Citește mai mult...