Primarul comunei Bălilești – Sub domn „profesor” de la Prefectură, Argeșul a ajuns de râsul țării și al Europei

Primarul comunei Bălilești, Cătălin Victor Turturică s-a declarat indignat de faptul că a ajuns în fruntea Prefecturii Argeș un om incapabil să ia măsuri coerenteși eficiente și că prin ideile pe care le –a pus în practică cu aroganță și autosuficiență, a transformat județul Argeș, dintr-un județ care era situat în fruntea județelor țării, într-un județ arătat cu degetul de o țară întreagă și de Europa. Și nefiind capabil de nimic, Emanuel Soare nu a avut nici decența de a –și cere măcar scuze pentru neputința lui, alegând să dea vina pe populația care a respectat cu sfințenie măsurile din perioada de urgență, atunci când același prefect nu contenea să-și aroge merite care aparțineau , de fapt, argeșenilor.

Primarul comunei Bălilești, Victor Cătălin Turturică îi amintește prefectului Soare că el și guvernul liberal care l-a și pus în funcție, nu au fost în stare să ofere măști oamenilor cu venituri reduse. Despre relansarea economiei nici nu poate fi vorba dacă nu sunt capabili nici să cumpere niște măști.

„Oameni buni din Bălilești, ce-a fost Argeșul și ce a ajuns! Parca prea ușor am acceptat „perfectul  simplu „…Eu, ca primar, am făcut tot ce am putut pentru a promova valorile locale și argeșene, iar alți „profesori” fac totul pentru a fi arătați cu degetul în țară, în Europa și în lume. Au fost boli de-a lungul timpului – ciumă, holeră, sida – și de fiecare data omul a încadrat toate acestea în viața de zi cu zi, iar acum, virusul care nu e cunoscut trebuie luat ca atare, să conviețuim conștienți că este lângă noi și să ne continuăm viețile, aparându-ne totodată. Închiderea localităților și panica, nu vor aduce decât dezastru. Acum, în județul nostru s-a impus obligativitatea purtării măștilor în aer liber, dar prefectul Soare nu a scos niciun cuvânt cu privire la faptul că de două luni oamenii fără venituri așteaptă măsțile promise de Guvern, prin Prefectură. Acesta este cugetul meu, ca edil al comunei Bălilești „- menționează primarul Victor Cătălin Turturică. 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Doliu la Hanul Românesc după trecerea în neființă a lui Luca Ștefan-Laurențiu

  Colectivul restaurantului Hanul Românesc anunță cu profundă tristețe trecerea în neființă a colegului Luca Ștefan-Laurențiu. Cei care l-au cunoscut și au lucrat alături de el îi vor păstra cu drag amintirea. Cei care doresc să îi aducă un ultim omagiu o pot face la capela Bisericii „Sfântul Nicolae” din Mărăcineni, unde este depus trupul […]

Citește mai mult...

Donație de aproximativ 60.000 de lei pentru patru spitale din Argeș

Arhiepiscopia Argeșului și Muscelului a donat produse de curățenie și materiale de igienă spitalelor din Pitești, Mioveni, Leordeni și Călinești. Valoarea totală a produselor oferite celor patru unități medicale este de aproximativ 60.000 de lei, potrivit Centrului Eparhial. Produsele vor fi folosite pentru curățarea și igienizarea spațiilor în care sunt îngrijiți pacienții. Acțiunea a fost […]

Citește mai mult...

MAYORE a deschis o nouă ciocolaterie și cofetărie în centrul Piteștiului

Ciocolateria și cofetăria MAYORE a inaugurat vineri, 6 noiembrie, o nouă locație pe strada „Victoriei” nr. 26, în zona pietonală din centrul Piteștiului, chiar lângă Primărie. La deschidere, primii 50 de vizitatori au primit câte un produs de patiserie din partea casei. Povestea MAYORE a început în 2011, sub numele de Ciocolateria „Iepurașul”, primul atelier […]

Citește mai mult...