Potrivit unui proiect de lege adoptat de deputaţi, încălcarea măsurilor dispuse prin ordinul de protecţie este pedepsită cu închisoare de la şase luni la 5 ani.
Legea în vigoare prevede că o astfel de infracţiune este pedepsită cu închisoare de la o lună la un an, însă împăcarea părţilor înlătură răspunderea penală.
Proiectul modifică şi prevederile referitoare la asistenţa juridică pentru persoanele care solicită un ordin de protecţie:
Asistarea sau, după caz, găzduirea victimelor, respectiv asistarea agresorilor în unităţile prevăzute la art. 15 alin. (2) şi (3) se face în baza încheierii unui contract de acordare a serviciilor sociale. Pentru minori contractul de acordare a serviciilor sociale este semnat de părintele însoţitor sau, după caz, de reprezentantul legal. Asistenţa juridică a persoanei care solicită ordinul de protecţie este obligatorie.
Dacă victima nu are avocat, i se va acorda asistenţă juridică din oficiu.
Proiectul a fost adoptat de Senat în 16 iunie, iar votul Camerei Deputaţilor a fost decizional, astfel că legea merge la promulgare la preşedinte.
Colectivul restaurantului Hanul Românesc anunță cu profundă tristețe trecerea în neființă a colegului Luca Ștefan-Laurențiu. Cei care l-au cunoscut și au lucrat alături de el îi vor păstra cu drag amintirea. Cei care doresc să îi aducă un ultim omagiu o pot face la capela Bisericii „Sfântul Nicolae” din Mărăcineni, unde este depus trupul […]
Arhiepiscopia Argeșului și Muscelului a donat produse de curățenie și materiale de igienă spitalelor din Pitești, Mioveni, Leordeni și Călinești. Valoarea totală a produselor oferite celor patru unități medicale este de aproximativ 60.000 de lei, potrivit Centrului Eparhial. Produsele vor fi folosite pentru curățarea și igienizarea spațiilor în care sunt îngrijiți pacienții. Acțiunea a fost […]
Ciocolateria și cofetăria MAYORE a inaugurat vineri, 6 noiembrie, o nouă locație pe strada „Victoriei” nr. 26, în zona pietonală din centrul Piteștiului, chiar lângă Primărie. La deschidere, primii 50 de vizitatori au primit câte un produs de patiserie din partea casei. Povestea MAYORE a început în 2011, sub numele de Ciocolateria „Iepurașul”, primul atelier […]