Astăzi a avut loc o nouă conferință de presă a PSD Argeș.
La aceasta au participat deputatul Nicolae Georgescu și primarul comunei Albota, Ion Dumitru, vicepreședinte al organizației județene.
Cu acest prilej, deputatul Nicolae Georgescu a spus că prefectul de Argeș Emanuel Soare trebuie să demisioneze din funcție, date fiind anunțarea sa drept candidat al PNL Argeș pentru funcția de președinte al Consiliului Județean, pe de-o parte, și modul dezastruos în care a gestionat criza Covid, pe de alta. “Atât la nivel central, cât și județean, mesajele au fost haotice. Așa că populația nici nu mai știe pe cine să asculte. Cât despre domnul Soare, acesta a acționat de la început ca un agent electoral. Interesele lui au fost strict electorale! Când a fost corect: când a venit și ne-a cerut să nu politizăm aceasta criză sau când a fost declarat candidat al PNL pentru Consiliul Județean? Demisia este necesară, pentru că dumnealui nu mai poate asigura echilibrul institutuțiilor județului, județ pe care l-a dus în topul îmbolnăvirilor cu noul coronavirus. Emanuel Soare este un om care a intrat pe ușa din dos în rândul înalților funționari publici și a sosit vremea să plece!”, a declarat Nicolae Georgescu.
La rândul său, primarul Ion Dumitru a făcut apel la responsabilitate în fața crizei de sănătate publică pe care o traversăm. “În opinia mea, este nevoie să convingem oamenii din județ că acest nou coronavirus există și nu e de glumă! Să facem tot ce se poate pentru a ne apăra copiii, părinții, bunicii! Să facem front comun, doar așa vom reuși!”, a spus Ion Dumitru. Edilul a spis că are în proiect, printre altele, modernizarea primăriei astfel încât aglomerația să fie eliminată, iar riscul de îmbolnăvire să fie redus.
Directorul medical al Spitalului Județean de Urgență Pitești, Costin Ștefan, urmează să depună în perioada următoare jurământul de consilier local PSD în comuna Bascov, după vacantarea unui mandat în Consiliul Local. Potrivit listei de candidați validată la alegerile locale, următorul supleant care va ocupa mandatul este Costin Ștefan. Venirea acestuia în Consiliul Local este privită […]
Decizia PSD de a-și retrage miniștrii din Guvernul Bolojan și de a le solicita demisia secretarilor de stat și prefecților numiți politic a generat reacții imediate în teritoriu, inclusiv în județul Argeș. Actualul premier Ilie Bolojan nu mai beneficiază de sprijinul PSD în actul de guvernare și astfel prefectul Ioana Făcăleață a decis să își […]
Adrian Bughiu acuză PNL Argeș de fake-news. ”Băieți, în loc să aruncați banii de prin consiliile de administrație de la societățile de stat pe care le căpușați pe campanii murdare, mai bine puneți mâna și munciți!” Vicepreședintele Consiliului Județean Argeș și al PSD Argeș, Adrian Bughiu, a reacționat dur la adresa PNL Argeș, pe reprezentanții […]