Anunțați-l pe prefect că încalcă legea

 Ajuns înalt funcționar public în urma unui șir de încălcări  ale legislației și a unui concurs pus serios sub semnul întrebării, Emanuel Soare, prefectul care și-a înscris pe lista ,, performanțelor,, îmbolnăvirea unui județ, este și în prezent cu picioarele suite pe Legea Funcționarilor Publici. Ca nimeni altul, Soare a ajuns înalt funcționar public, fără să aibă măcar 1 an experiență.

Legea Funcționarilor Publici prevede clar că nici măcar debutantul nu are voie să facă politică. Plantat în funcție de președintele PNL Argeș, Adrian Miuțescu, Emanuel Soare este candidatul PNL la președinția C.J. Argeș și se află în prezent în poziția ilegală de prefect politician.

Liberalii nu sunt însă la prima încalcare a legilor și a Constituției, dar argeșeanul votant a înțeles mai mult ca sigur că un om care se șterge pe picioare cu legile României, se va șterge pe picioare și cu viețile lor. Ocupând nemeritat funcția de prefect, e foarte posibil ca Soare să nu știe că se află într-o poziție ilegală, căci sigur nu cunoaște mai nimic din prevederile Legii Funcționarilor publici.

Așadar, facem apel la cei din anturajul lui, să-l anunțe și pe Soare că e ilegal să fie politruc și înalt funcționar public în același timp.

Maria Dobre

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Directorul medical al Spitalului Județean Argeș, Costin Ștefan, va deveni consilier local PSD la Bascov: „Îmi voi pune toată priceperea în slujba cetățenilor”

Directorul medical al Spitalului Județean de Urgență Pitești, Costin Ștefan, urmează să depună în perioada următoare jurământul de consilier local PSD în comuna Bascov, după vacantarea unui mandat în Consiliul Local. Potrivit listei de candidați validată la alegerile locale, următorul supleant care va ocupa mandatul este Costin Ștefan. Venirea acestuia în Consiliul Local este privită […]

Citește mai mult...

Ioana Făcăleață: Mi-am depus astăzi demisia din funcția de prefect al județului Argeș, ca un gest de demnitate și de respect față de valorile în care cred.

Decizia PSD de a-și retrage miniștrii din Guvernul Bolojan și de a le solicita demisia secretarilor de stat și prefecților numiți politic a generat reacții imediate în teritoriu, inclusiv în județul Argeș. Actualul premier Ilie Bolojan nu mai beneficiază de sprijinul PSD în actul de guvernare și astfel prefectul Ioana Făcăleață a decis să își […]

Citește mai mult...

Adrian Bughiu acuză PNL Argeș de fake-news. ”Băieți, în loc să aruncați banii de prin consiliile de administrație de la societățile de stat pe care le căpușați pe campanii murdare, mai bine puneți mâna și munciți!”

Adrian Bughiu acuză PNL Argeș de fake-news. ”Băieți, în loc să aruncați banii de prin consiliile de administrație de la societățile de stat pe care le căpușați pe campanii murdare, mai bine puneți mâna și munciți!” Vicepreședintele Consiliului Județean Argeș și al PSD Argeș, Adrian Bughiu, a reacționat dur la adresa PNL Argeș, pe reprezentanții […]

Citește mai mult...