Au început lucrările la Căminul Cultural din Bogaţi!

Eveniment important pentru locuitorii comunei Bogaţi. După 13 ani de aşteptări,  au început lucrările la sediul Căminului Cultural Bogaţi. Primarul Ion Gârleanu i-a avut alături pe liderul PSD Argeş, Ion Mînzînă, subprefectul Adrian Bughiu, vicepreședintele CJ, Marius Nicolaescu, deputatul Radu Vasilică, primarul de la Mioveni, Ion Georgescu, Alin Călinescu, managerul Centrului Cultural Mioveni şi Dumitru Tudosoiu, şeful ISJ Argeş, dar şi cetățean de onoare al comunei Bogaţi și fiu al satului.

 „În comuna Bogaţi are loc un eveniment deosebit, eveniment pe care ni l-am dorit de foarte mulţi ani. Este un eveniment cu o încărcătură emoţională deosebită pentru că din anul 2007 de când am început proiectul, de fapt, de când am depus, a durat iată aproape 13 ani. A fost licitat prima dată în 2009, apoi în 2012, decembrie 2017 şi ultima dată, mai 2019, licitaţie, care iată că se pune în aplicare. Va fi o clădire frumoasă, formată din trei corpuri, de o valoare de aproximativ 70 de miliarde, unul dintre corpuri va fi ridicat la 3 nivele. Aici vor avea loc activităţi cultural artistice pe care locuitorii comunei Bogaţi le iubesc şi le doresc. Pot să spun că astăzi sunt foarte bucuros că putem să punem piatra de temelie a acestui minunat şi mult aşteptat edificiu”, a declarat primarul comunei Bogaţi, Ion Gârleanu. 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Doliu la Hanul Românesc după trecerea în neființă a lui Luca Ștefan-Laurențiu

  Colectivul restaurantului Hanul Românesc anunță cu profundă tristețe trecerea în neființă a colegului Luca Ștefan-Laurențiu. Cei care l-au cunoscut și au lucrat alături de el îi vor păstra cu drag amintirea. Cei care doresc să îi aducă un ultim omagiu o pot face la capela Bisericii „Sfântul Nicolae” din Mărăcineni, unde este depus trupul […]

Citește mai mult...

Donație de aproximativ 60.000 de lei pentru patru spitale din Argeș

Arhiepiscopia Argeșului și Muscelului a donat produse de curățenie și materiale de igienă spitalelor din Pitești, Mioveni, Leordeni și Călinești. Valoarea totală a produselor oferite celor patru unități medicale este de aproximativ 60.000 de lei, potrivit Centrului Eparhial. Produsele vor fi folosite pentru curățarea și igienizarea spațiilor în care sunt îngrijiți pacienții. Acțiunea a fost […]

Citește mai mult...

MAYORE a deschis o nouă ciocolaterie și cofetărie în centrul Piteștiului

Ciocolateria și cofetăria MAYORE a inaugurat vineri, 6 noiembrie, o nouă locație pe strada „Victoriei” nr. 26, în zona pietonală din centrul Piteștiului, chiar lângă Primărie. La deschidere, primii 50 de vizitatori au primit câte un produs de patiserie din partea casei. Povestea MAYORE a început în 2011, sub numele de Ciocolateria „Iepurașul”, primul atelier […]

Citește mai mult...