Val de controale pentru prevenirea infectării cu coronavirus

În Argeș, au continuat acţiunile de verificare, cu efective mărite în zone aglomerate, centre comerciale, piețe, terase, săli de jocuri de noroc, săli de sport, dar şi în mijloacele de transport în comun, privind respectarea normelor legale impuse în contextul situației actuale.

 
La acțiunile punctuale desfăşurate au participat 50 de polițiști, 43 de jandarmi și 30 de polițiști locali, dar și pompieri și reprezentanți ai altor instituții abilitate. Astfel, au fost verificate 24 de societăți comerciale, aproape 100 de autovehicule și au fost legitimate aproximativ 200 de persoane. Ca urmare a neregulilor constatate, au fost aplicate *129 de sancțiuni contravenţionale*, în valoare totală de *15.000 de lei*, pentru nerespectarea măsurilor de protecție individuală.
 
Astfel, mai multe societăți comerciale, dar și aproximativ 35 de mijloace de transport în comun, din Pitești, au fost verificate de polițiștii piteșteni, fiind aplicate *49 de sancțiuni contravenționale (amenzi și avertismente), în valoare totală de *9.000 de lei*, pentru nerespectarea de către persoanele fizice a obligației de a purta masca de protecție în spațiile publice închise, spațiile comerciale și mijloacele de transport în comun. Totodată, la controlul efectuat în mijloacele de transport în comun s-a constatat faptul că acestea sunt dotate cu dozatoare cu soluție dezinfectantă, conducătorii auto au spațiu destinat separat, accesul în autovehicul se realizează pe ușa din față, iar coborârea pe celelalte uși.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

CNA sancționează PRO ARGEȘ TV pentru 15 emisiuni. Consiliul a constatat încălcarea obligației de informare obiectivă și lipsa dreptului la replică

CNA sancționează PRO ARGEȘ TV pentru 15 emisiuni. Consiliul a constatat încălcarea obligației de informare obiectivă și lipsa dreptului la replică Jurnalismul autentic nu înseamnă scandal cu orice preț și nici transformarea opiniilor în verdicte. El presupune documentare riguroasă, verificarea informațiilor din mai multe surse, prezentarea tuturor punctelor de vedere și respectarea adevărului. Critica este […]

Citește mai mult...

Se oprește alimentarea cu apă potabilă în orașul Costești și comuna Buzoești în zilele de 27 și 28 iulie 2026

Se oprește alimentarea cu apă potabilă în orașul Costești și comuna Buzoești în zilele de 27 și 28 iulie 2026 Societatea Apă Canal 2000 SA Piteşti va sista furnizarea apei potabile în orașul Costești și în comuna Buzoești, în zilele de 27 și, respectiv, 28 iulie 2026, pentru execuția lucrărilor de spălare a rezervoarelor de […]

Citește mai mult...

Intervenții ale Poliției Locale în cazul persoanelor fără adăpost

Intervenții ale Poliției Locale în cazul persoanelor fără adăpost Miercuri, 22.07.2026, polițiștii locali din cadrul Serviciului Ordine Publică, Serviciului Intervenție la Evenimente și reprezentanți ai Direcției de Asistență Socială au intervenit, în urma unor sesizări primite la dispeceratul Poliției Locale, pentru acordarea de sprijin unor persoane aflate în situații de risc. Intervenție în zona străzii […]

Citește mai mult...